Comentezi pe net? Buletinul la control!

05.05.2010
Comentezi pe net? Buletinul la control!

China ar putea pregăti o nouă supriză neplăcută pentru cei
aproximativ o treime din cetăţenii ei care activează pe Internet.
Tovarăşii de la Biroul de Presă al Consiliului de Stat şi respectiv
din departamentul de propagandă al Partidului Comunist cochetează
cu ideea introducerii unor buletine de identitate online.
Nu vei mai putea să te ascunzi sub pseudonimul
„chinez_suparat” şi să comentezi deciziile Partidului pe site-urile
de ştiri.
Partidul vrea să ştie cum îl cheamă pe
respectivul chinez supărat şi eventual să-l cheme la un sediu al
Securităţii pentru a-şi exprima pe larg supărarea.

Partidul vrea să ştie cine e supărat şi de ce comentează

China este o ţară cu multe extreme, însă majoritatea sunt
negative. Au cea mai mare populaţie din lume şi
implicit,

cel mai mare număr
de consumatori de
Internet.
Deşi economia lor a fost pe plus în perioada
crizei economice mondiale, multe din produsele Made in China sunt
copii ale celor din Occident. Pentru cetăţenii ei, guvernul chinez
a pregătit nu cu mult timp în urmă un filtru de Internet care să
elimine acele informaţii sensibile care-l discreditau. Mâna lungă a
guvernului a încercat să se întindă şi asupra Google, pentru a
filtra căutările, însă compania americană nu s-a lăsat manipulată.
După ce bloggerii chinezi au fost nevoiţi să-şi facă
publică indentitatea, iată că cetaţeanul de rând, consumator de
ştiri, este obligat să facă la fel.
Măsura nu a intrat
încă în vigoare, dar probabil că implementarea ei nu va dura foarte
mult. Personal mă bucur că nu sunt jurnalist în China.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News