Editare foto şi audio online, gratuită: Aviary.com

25.09.2009
Editare foto şi audio online, gratuită: Aviary.com

Fiecare dintre noi are cel puţin un program de editare foto
instalat pe calculator (fie el şi banalul Paint), iar pasionaţii de
muzică au aproape sigur ceva pentru mixat piesele audio. Dar, după
cum bine ştii, software-ul a început deja să se mute în online
(Cloud
Computing
) şi este interesant de văzut cum ne-am
descurca pe un computer ce ne oferă acces doar la resursele de pe
Internet. Sigur, nu te constrânge nimeni să faci asta, dar e bine
de ştiut în ipoteza că te afli într-o situaţie în care nu
ţi se permite să instalezi programe
pe respectivul
terminal (presupunem că eşti într-un Internet Café sau într-o
cameră de hotel), nu ai laptop dar doreşti totuşi să faci
prietenilor o surpriză: ai accesat un site,
ai editat pozele sau melodia şi ai dat
share
.

Aviary.com este un
site preţios din acest punct de vedere, în sensul că îţi oferă o
suită de aplicaţii pentru editare foto şi audio.
Nu este exclus ca în curând să introducă şi un modul de editare
video.

Foto online – de la bidinea la instrumente
fine

Nu toată lumea e expertă în programe de editare foto, iar
Photoshop-ul s-ar putea dovedi o soluţie mult prea costisitoare,
mai ales dacă te limitezi la operaţiile de bază.
Phoenix, editorul online propus de Aviary, include
unelte simple pentru prelucrarea fotografiilor şi
îţi oferă o interfaţă intuitivă – practic arată ca
Photoshop şi oferă funcţiile de bază ale acestuia: crop, layere,
filtre, Magic Wand, Transform ş.a.m.d.

Tutorial Phoenix online photo editor

Dacă doreşti unelte mai avansate, poţi încerca o suită
complementară de programe
, aflate tot pe aviary.com:
Color Editor (Toucan), Effects
Editor
(Peacock), Vector Editor (Raven)
şi Image Markup (Falcon). Toate acestea sunt
însoţite de tutoriale bine realizate, care te ajută să înţelegi la
ce folosesc şi cum se folosesc.

Tutorial Peacock Effects Editor

După editarea şi salvarea fotografiilor, le poţi trimite
instant pe MySpace
, FaceBook,
Digg, Twitter, Stumbleupon sau
Tumblr.

Alternativele editorului foto Aviary sunt numeroase (vezi
articolul „Top
10 siteuri pentru editarea imaginilor
„), dar nu au
parte de module complementare precum Phoenix.

Mixaje online – Myna

Sunt convins că un DJ profesionist nici nu se va uita la aşa
ceva, dar amatorii de efecte speciale şi mix-uri rapide probabil că
vor aprecia soft-ul de editare audio online Myna,
din cadrul Aviary.

Myna permite aplicarea a numeroase filtre şi efecte
asupra MP3-urilor
, dar şi a altor
formate audio
: WAV, WMA, AAC, OGG, AIF. Mai
mult, pune la dispoziţia celor care „simt” beat-ul nu mai puţin de
10 track-uri de mixare plus o mulţime de
instrumente predefinite pentru compunerea unei
piese de la zero. Şi piesele editate sau create cu Myna pot fi la
final trimise pe site-urile de socializare şi sharing menţionate
mai sus.

Myna Audio Editor Online by Aviary.com

Toate programele oferite de Aviary.com
se află momentan în stadiul beta şi, pentru a le
putea accesa, este necesar să te înregistrezi. Nu am întâmpinat
probleme cu ele, ceea ce mi s-a părut deranjant a fost însă
durata mare de upload a fişierelor. Poate tocmai
din această cauză nu s-a adăugat încă un program de editare
video online
– aici ar fi nevoie de o bandă şi mai largă
pentru clipurile de dimensiuni mari şi procesarea complexă. Un
editor video online, simplu şi eficient, ar prinde bine oricui.
Într-un articol viitor, vom vorbi şi despre asta.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News