Evolutia gadgeturilor
  • Currently 3.6/5 Stars.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
3.6 (5 voturi)
Istoria laptopurilor

Istoria laptopurilor

17 martie 2008 | 16:00 Liviu Mihai Comentarii 2

Nu greşim dacă spunem că ultimii ani vor fi reprezentativi pentru istoria laptopurilor. Nu putem vorbi de o revoluţie, dar pot fi menţionate anumite dotări care au schimbat perspectiva asupra portabilelor. Dacă adăugăm la aceasta faptul că vânzările de portabile au depăşit vânzările de sisteme desktop la nivel global, avem într-adevăr de-a face cu un moment important în istoria laptopurilor.

Controversatul MacBook Air poate fi considerat un punct de referinţă pentru calculatoarele portabile. Mulţi poate îşi vor aminti de el ca fiind „laptopul care a încăput într-un plic”. Foarte subţire şi uşor, ultraportabilul de la Apple include câteva tehnologii de ultimă generaţie, cum ar fi ecranul iluminat cu LED-uri şi harddisk-ul SSD.

Apple Macbook Air

Anul acesta va marca şi introducerea primului procesor quad-core construit special pentru laptop-uri. Intel Core 2 Extreme QX9300 îşi va face apariţia în trimestrul trei şi nu ne-am mira să-l vedem integrat într-un laptop chiar înainte de sfârşitul anului. Nu ştiu dacă trebuie să ne grăbim să numim tendinţă dimensiunile atipice ale noilor Gemstone de la Acer. Producătorul a trecut de la formatul wide 16:10 consacrat la formatul 16:9 specific rezoluţiilor HD 720p şi 1080p. În consecinţă, noile dimensiuni ale diagonalei ecranului sunt de 16” şi 18”.

Acer Aspire 8920G

De pe scena actuală nu pot să lipsească şi „monştri” precum Alienware Area-51 m15x care dispune de procesor Intel Core 2 Extreme X9000, 4 GB RAM şi placă video Nvidia GeForce 8800M GTX. O astfel de configuraţie poate depăşi 5.000$, o sumă care se adresează doar celor care doresc performanţă mobilă extremă.

Alienware Area-51 m15x

Este interesant de urmărit ce ne va rezerva în viitor dinamicul domeniul al laptopurilor. La capitolul portabilitate nu cred că mai pot fi aduse multe imbunătăţiri. Performanţa şi durata de viaţă a bateriilor sunt domeniile pe care producătorii ar trebui să se concentreze. Scăderea preţurilor este inevitabilă, ca în orice segment IT, în timp ce extinderea Internetului wireless nu poate avea decât un rol pozitiv în popularizarea laptopurilor.

Va fi, de asemenea, interesant de urmărit evoluţia laptopurilor ieftine care par să invadeze piaţa în ultima vreme. Şi mai ales ce impact vor avea acestea asupra vânzărilor laptopurilor normale.

               inapoi la Yahoo

Publicitate

Comentariile utilizatorilor

(necesar)
(necesar)
(necesar)
Copyright © 2012 Apropo Media Termeni şi condiţii | Contact
Statistici SATI