Review Toshiba Portege Z830, cel mai uşor ultrabook

Review Toshiba Portege Z830, cel mai uşor ultrabook

Ultrabook-urile sunt momentan un vis pentru mulţi români. Chiar şi străinii cu salarii mai bune ca ale noastre consideră că aceste calculatoare portabile de ultimă generaţie sunt destul de scumpe.  Cel puţin din punct de vedere al gradului de satisfacţie, ne-am convins însă că merită fiecare bănuţ. Modelul pe care l-am testat, Toshiba Portege Z830, se conformează liniei elegante care definişte categoria “ultrabook” şi are o configuraţie excelentă pentru o productivitate crescută, în special dacă te ocupi cu editarea masivă de filme şi fotografii.

Toshiba Portege Z830

Design

Toshiba Z830 este atrăgător din orice unghi l-ai privi, de la aspectul de ansamblu şi până la finisajul din aluminiu ce caracterizează caracasa, tastatura iluminată şi ecranul mat uşor de descifrat chiar şi când stai pe plajă, la soare.

Această frumuseţe este însă „umbrită” de o fragilitate pe măsură. Şi aici nu ne referim la constituţia  suplă a laptopului (16 mm grosime, 1,12 Kg), ci la faptul că îmbinările lasă de dorit. Rama care încadrează display-ul nu este bine fixată, iar acest lucru se observă cel mai bine în partea de jos a ecranului, acolo unde se cască o crăpătură de fiecare dată când îl flexezi. Putem pune asta pe seama faptului că modelul sosit la teste este un “Sample”, dar nu vă faceţi mari speranţe că produsul comercial se va prezenta altfel.

Toshiba Portege Z830

Interfeţele plasate pe părţile laterale asigură conectarea la net prin LAN (când nu se doreşte sau nu este disponibil WiFi-ul)şi  la TV prin VGA sau HDMI. Pentru periferice pe USB, avem la dispoziţie două port-uri USB 2.0 şi un USB 3.0. În fine, cititorul de carduri SD este prezent la datorie, la fel şi jack-urile de 3,5 mm (redare sunet şi microfon).

O dotare extra, specifică dispozitivelor business, este scanner-ul digital de amprente, poziţionat între cele două butoane de click de sub trackpad. Şi mai jos, în extrema inferioară, avem LED-urile de stare (indicatorul de încărcare, alimentarea, conexiunile active, LED-ul de activitate a SSD-ului).

Specificaţiile tehnice pentru modelul sosit la teste le găsiţi mai jos (înainte de toate, facem o paranteză şi menţionăm că versiunea comercială va avea o configuraţie diferită, cu SSD de 128 GB, nu cu 64 GB ca în cazul de faţă).

Toshiba Portege Z830

Toshiba Portege Z830 – specificaţii tehnice

  • Ecran de 13.3 inch, 1366 x 768 pixeli, suprafaţă mată;
  • CPU Intel Core i5-2557M, 1.7 GHz;
  • 4 GB DDR3 RAM;
  • Stocare pe SSD de 64 GB (128 GB versiunea comercială);
  • Video Intel HD Graphics;
  • Wi-Fi 802.11n, Bluetooth 3.0 + EDR;
  • Webcam 1.3 MP;
  • Baterie Li-Ion, 47Wh, 8 celule;
  • OS preinstalat: Windows 7 Home Premium.

Toshiba Portege Z830

Performanţe

Pentru editare foto şi video, procesorul Core i5-2557M s-a dovedit mai mult decât suficient. Conversia batch a trei clipuri HD (reducerea bitrate-ului), fiecare de aproximativ 200 MB, s-a realizat în mai puţin de 10 minute. Am folosit aplicaţia de conversie „Super”.

În testele sintetice, rezultatele au fost şi ele încântătoare, mai puţin pe partea de grafică acolo unde chipset-ul Intel HD nu a prestat prea grozav (desigur, nici nu puteam emite pretenţii de la o astfel de soluţie, cei care aleg o astfel de configuraţie trebuie să ştie că nu e un portabil destinat gaming-ului).

Redarea clipurilor HD şi Full HD nu pune absolut nicio problemă procesorului, gradul de încărcare nu depăşeşte 35%, iar media se situează undeva la 20%.

Toshiba Portege Z830

Ecranul, deşi excelent prin prisma suprafeţei mate (cred că este singurul de pe piaţa de ultrabook-uri), nu are un contrast şi nici unghiuri de vizibilitate care să te dea pe spate. Din păcate, nu prea avem cu ce să-l comparăm. Este drept că ecranele glossy prezintă culori mai vibrante şi luminozitate foarte bună, dar sunt bune doar pe întuneric sau în lumină slabă.

Sistemul de ventilaţie este excelent gândit, calculatorul se încălzeşte foarte puţin chiar şi când este forjat în benchmark-uri.

Toshiba Portege Z830

Rezultate teste

3D Mark Vantage (Entry): 8019 puncte (GPU – 8294, CPU – 7294)

3D Mark Vantage (Performance): 1657 puncte (GPU – 1316, CPU – 7375)

Cinebench: 9.34 fps (OpenGL), 1.99 pts (CPU)

PC Mark 7 Basic: 3149 PCMarks

PC Mark Vantage: 8547 PCMarks (Productivity : 9329)

Autonomie

Bateria de 47 Wh asigură o autonomie excelentă acestui ultrabook.  Peste trei ore şi jumătate de redare continuă filme HD (Wi-Fi off, profil Balanced, luminozitate 80%) şi patru ore şi jumătate de lucru în mediu Office, cu Wi-Fi pornit, luminozitate 80%).

Toshiba Portege Z830

Plusuri şi minusuri

[+] Subţire şi foarte uşor (16 mm grosime, 1.12 Kg greutate);

[+] Configuraţie excelentă pentru multimedia (inclusiv editare video);

[+] SSD-ul cu care este dotat asigură timpi de încărcare şi de acces foarte buni;

[+] Ecranul mat, deşi nu excelează la contrast şi culori, permite lucrul confortabil în orice condiţii de iluminare;

[+] Tasatură chiclet iluminată cu LED-uri;

[+] Scanner de amprente, pentru o securitate sporită;

[+] Trei port-uri USB (2 x USB 2.0, 1 x USB 3.0);

[+] Autonomie bună.

[+] Nu se încinge.

[-] Construcţia lasă un pic de dorit.

Toshiba Portege Z830

Concluzie

Toshiba Portege Z830 s-a dovedit un ultrabook excelent prin prisma dotărilor şi a performanţelor, singurul neajuns fiind acel plastic care flexează nepermis de mult în marginea inferioară a display-ului. Suntem curioşi să aflăm dacă modelele care se vor comercializa în magazine au această problemă. În rest, toate pânzele sus pentru acest produs. Preţul său este de aproximativ 4200 de lei în magazinele online.

Toshiba Portege Z830 ne-a fost oferit pentru testare de SCOP Computers, distribuitor Toshiba în România.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News