Filme noi 2009 – ce filme bune mai vedem în 2009

Deşi suntem într-o perioadă de criză economică mondială, industria cinematografică încă mai produce titluri pe bandă rulantă şi vom încerca să vedem în continuare câteva din filmele interesante ce vor fi lansate în 2009. Nu avem pretenţia să ne adresăm gusturilor tuturor cititorilor, selecţia de mai jos fiind realizată în funcţie de popularitatea actorilor, titlurilor filmelor şi în urma vizionării multor trailere. Dacă veţi considera c-a fost lăsat pe dinafară vreun film ce merită menţionat, aveţi mai jos căsuţa de comentarii. Printre filmele deja lansate la începutul lui 2009 se merită să menţionăm Slumdog Millionaire, The International şi Fast & Furious.

Terminator Salvation

Data de lansare: 5 iunie 2009

Terminator SalvationÎn 2018, cel care conduce rezistenţa oamenilor împotriva roboţilor Skynet este John Connor. Terminator Salvation este continuarea binecunoscutei serii care l-a avut în rolul principal pe Arnold Schwarzenegger. În cazul de faţă actorul care îl va interpreta pe John Connor va fi Christian Bale. În film, conducătorul rezistenţei va merge alături de Marcus, un personaj misterios, spre centrul de operaţiuni Skynet în încercarea de-a pune capăt pericolului în faţa căruia se află rasa umană: acela de-a dispărea de pe faţa pământului.

Star Trek

Data de lansare: 8 mai 2009

Star TrekFanii serialului Star Trek vor avea parte în curând de-o surpriză foarte plăcută. Filmul ce va avea premiera la începutul lunii viitoare aduce în prim plan începuturile aventurilor căpitanului Kirk şi ale echipajului navei USS Enterprise. Alături de Spock, căpitanul Kirk va fi nevoit să salveze pentru prima dată galaxia de ameninţarea unui romulan.

2012

Data de lansare: 13 noiembrie 2009

2012Conform calendarului maiaş, sfârşitul lumii va avea loc în anul 2012. Pământul se va alinia cu Soarele, iar acesta va ajunge la mijlocul ecuatorului galaxiei. Toate acestea ar putea crea auspiciile unui cataclism mondial, trailer-ul şi imaginea de promoţională a filmului prezentând un munte de ape acoperind Himalaya. În acest context un grup de cercetători încearcă să împiedice un potenţialele cataclisme. În distribuţie se remarcă John Cusack, Amanda Peet, Thandie Newton (Mission: Impossible 2) şi Woody Harrelson (Natural Born Killers).

X-Men Origins: Wolverine

Data de lansare: 1 mai 2009

X-Men Origins: WolverineFilmul prezintă istoria lui Wolverine, unul din cele mai carismatice personaje ale seriei de benzi desenate X-Men. Povestea este oarecum clasică: soldatul care părăseşte forţele speciale se întoarce pentru a căuta răzbunare după ce prietena sa a fost ucisă. Pentru a-şi duce la îndeplinire planul, Wolverine acceptă să fie injectat cu adamantium, metalul extraterestru indesctructibil care-i întăreşte scheletul. Prea puţin ştie însă Wolverine, sau Logan pe numele lui civil, că el face parte din programul secret Weapon X al armatei americane. Trailer-ul lui X-Men Origins: Wolverine promite multă acţiune, iar fanii seriei ar putea să-şi rezerve de pe-acum bilete.

Angels & Demons

Data de lansare: 1 mai 2009

Angels & DemonsDacă v-a plăcut Codul lui Da Vinci sunt sigur că veţi dori să vizionaţi Îngeri şi Demoni. Acelaşi Robert Langdon (Tom Hanks) din ecranizarea romanului lui Dan Brown se găseşte în faţa unei conspiraţii a grupării Illuminati. Vaticanul este punctul central al acţiunii, iar Robert încearcă să rezolve misterul asasinării papei şi al celor patru cardinali care ar fi putut să-i ia locul. Conspiraţii, simboluri şi forţe malefice sunt câteva din ingredientele acestui film.

The Taking of Pelham 1 2 3

Data de lansare: 12 iunie 2009

The Taking of Pelham 1 2 3Cine n-ar vrea să vadă un thriller cu Denzel Washington şi John Travolta? Pasionaţii de acţiune şi suspans sunt invitaţi să urmărească povestea deturnării unui metrou în New York. Un grup de terorişti condus de Ryder (Travolta) cer o recompensă mare pentru pasageri, iar dispecerul Zachary Garber (Washington) are parte de cea mai traumatizantă zi din viaţa sa.

Transformers: Revenge of the Fallen

Data de lansare: 26 iunie 2009

Transformers: Revenge of the FallenRoboţii Decepticon se întorc pe Terra cu forţe noi pentru a-l lua pe Sam Witwicky (Shia LaBeouf), eroul primului film din serie, prozonier. Autoboţii conduşi de Optimus Prime sunt nevoiţi să se alieze cu forţele armate internaţionale pentru a face faţă invaziei. Megatron, fostul lider al Decepticon-ilor, este readus la viaţă şi planeta este din nou în pericol. Cum tehnica modernă permite crearea unor efecte speciale impresionante, Revenge of the Fallen promite să-i lase cu gura căscată pe amatorii de povestiri cu roboţi Transformers.

Public Enemies

Data de lansare: 1 iulie 2009

Public EnemiesJohnny Depp joacă în această dramă rolul celebrului spărgător de bănci John Dillinger din anii ’30. Bazat pe evenimente reale, filmul îl are în distribuţie şi pe Christian Bale, în rolul agentului FBI Melvin Purvis, însărcinat chiar de preşedintele J. Edgar Hoover să-l prindă pe hoţ şi banda pe care o conduce. Public Enemies va încânta cinefilii cu Tommy Gun-uri, maşini şi costume de epocă.

Harry Potter and the Half-Blood Prince

Data de lansare: 24 iulie 2009

Harry Potter and the Half-Blood PrinceEcranizarea celei de-a şasea cărţi din seria Harry Potter îi va avea în rolurile principale pe aceeaşi trei tineri vrăjitori la şcoala de magie Hogwarts. Harry este ca de obicei în centrul atenţiei, primind lecţii particulare de la profesorul Dumbledore şi încercând să descifreze însemnările pe un manual de poţiuni care a aparţinut Prinţului din titlu. De asemenea, el şi Ron se vor confrunta cu o problemă specifică vârstei: dilemele romantice. Ecranizarea penultimei cărţi cu Harry Potter va fi lansată pe marile ecrane în această vară.

Inglourious Basterds

Data de lansare: 4 septembrie 2009

Inglourious BasterdsA fost odată ca niciodată, în Franţa ocupată de nazişti, un film de Quentin Tarantino. Aşa s-ar putea rezuma pelicula tragi-comică despre un commando american format din evrei ce aveau ca scop scalparea cât mai multor ofiţeri germani în timpul celui de-al doilea război mondial. Dacă la toate acestea se mai adaugă prestaţia lui Brad Pitt şi vocea de povestitor a lui Samuel Jackson, obţinem o combinaţie greu de refuzat. Păcat că trebuie să aşteptăm până în septembrie pentru ea.

închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat