Apple scoate o funcţie din iOS 12. Aceasta va fi inclusă într-un update viitor

14.08.2018
Apple scoate o funcţie din iOS 12. Aceasta va fi inclusă într-un update viitor

iOS 11 a fost probabil cel mai problematic sistem de operare lansat vreodată de Apple, utilizatorii întâmpinând multe probleme cu acesta pe toate dispozitivele pe care a fost lansat. Pentru iOS 12, Apple încearcă să nu aglomereze software-ul cu prea multe funcţii noi, însă se pare că nici măcar cele câteva care au fost promise nu vor mai fi disponibile la lansare. Una dintre principalele capabilităţi noi anunţate pe scena WWDC la începutul verii va fi lansată mai târziu.

Este vorba despre funcţia de apeluri video FaceTime în grupuri mari, care părea să fie funcţională în prezentarea oficială, însă care aparent se confruntă cu probleme în dezvoltare. Apple a promis posibilitatea de a iniţia apeluri video între utilizatorii de iOS şi macOS cu până la 32 de participanţi, fiecare dintre aceştia putând aplica peste semnalul video tot felul de filtre 3D, Animoji şi efecte video.

Mai mult, noua capabilitate trebuie să funcţioneze pe toate dispozitivele compatibile cu iOS 12, inclusiv cu iPhone 5S, lansat în urmă cu cinci ani şi să asigure un flux video constant atât pe WiFi, cât şi pe conexiunile de date 4G. Având în vedere complexitatea acestui proces de apel video, este de înţeles de ce este greu de implementat, însă cel mai probabil Apple nu vrea să se confrunte cu problemele pe care le-a avut în iOS 11.

iOS 12 va fi o versiune mai puţin complexă, care va fi concentrată pe stabilitate şi îmbunătăţirea performanţei, iar o funcţie care nu este gata cu siguranţă va afecta imaginea lansării iniţiale. Anunţul faptului că FaceTime pentru grupuri nu va fi integrat în versiunea finală de iOS 12 a fost făcut prin intermediul celei mai recente versiuni beta ale sistemului de operare, cu menţiunea că funcţia va veni într-un update ulterior.

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult