Huawei începe testarea Android 10 pe încă opt modele de telefoane. Iată lista completă

25.09.2019
Huawei începe testarea Android 10 pe încă opt modele de telefoane. Iată lista completă

Huawei a început să testeze EMUI 10, bazat pe Android 10 pentru seria P30 în urmă cu doar câteva săptămâni, însă deja extinde planul de testare către alte modele mai vechi. Compania a inclus acum încă opt smartphone-uri pe lista de dispozitive compatibile cu versiunea beta a lui EMUI 10, patru din familia Mate 20 din cadrul brandului Huawei şi alte patru sub brandul Honor 20. Acestea din urmă vor primi software-ul sub alt nume, chiar dacă arată şi funcţionează la fel: Magic UI 3.0.

Momentan, Huawei acceptă înscrieri doar de la utilizatori din China pentru testarea sistemului de operare EMUI 10 beta pentru modelele mai vechi de smartphone-uri, însă va extinde şi în alte regiuni posibilitatea de testare, aşa cum a făcut şi în cazul Huawei P30 şi P30 Pro în urmă cu câteva săptămâni. Întrucât vom avea pe piaţă Huawei P30 Pro în varianta nouă şi noile modele Mate 30 şi Mate 30 Pro cu Android 10 şi EMUI 10, cel mai probabil, software-ul care va fi livrat în versiune beta este într-un stadiu avansat de dezvoltare.

Iată lista dispozitivelor Huawei care vor putea instala Android 10 în variantă beta în curând:

Telefoane cu EMUI 10:

  • Huawei Mate 20
  • Huawei Mate 20 Pro
  • Huawei Mate 20 X
  • Huawei Mate 20 RS Porsche Design

Telefoane cu Magic UI 3.0:

  • Honor 20
  • Honor 20 Pro
  • Honor V20 (View20 în Europa)
  • Honor Magic 2

Toate aceste dispozitive sunt bazate pe aceeaşi platformă hardware generală: Kirin 980, deci probabil că portarea software-ului dezvoltat deja pentru P30 pe acestea a fost mai simplă. Acesta pare să fie motivul pentru care Huawei spune că va actualiza la EMUI 10 dispozitivele mai vechi abia în 2020, întrucât acesta va trebui să fie adaptat la modele mai vechi de procesoare, precum Kirin 970 sau Kirin 960.

Întrucât licenţele pentru Android pentru modelele Mate 20 şi Honor 20 au fost acordate înainte de embargoul SUA asupra tehnologiilor care pot fi vândute către Huawei, toate aceste modele vor primi actualizare la Android 10 şi EMUI 10 cu suport pentru Google Mobile Services.

Din fericire, deja a fost descoperită o metodă simplă pentru instalarea lor, chiar şi pe telefoane Huawei care vin livrate fără acestea.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult