Huawei U120 – telefon 3G de la DigiMobil

Huawei U120 – telefon 3G de la DigiMobil

18 decembrie 2007 | 00:15 Daniel Ion Comentarii 7

Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700!

Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.

Funcţiile multimedia ale aparatului includ o cameră cu senzor de 1.3 MP şi un player cu suport pentru fişiere MP3, AAC, MP4 şi 3GP. Pentru aceastea din urmă este oferită o cantitate de 256 MB de memorie internă şi un slot pentru card-uri microSD. Utilizatorii mai pretenţioşi se vor bucura să afle că pot să conecteze căştile preferate la mufa stereo de 3,5 mm. Muzica poate fi redată în fundal atunci când sunt accesate funcţiile telefonului, iar terminalul dispune un buton dedicat pentru lansarea player-ului.

Huawei U120 Apelurile video sunt posibile datorită prezenţei unei camere pe faţa superioară a telefonului, iar conectarea la calculator şi sincronizarea se face printr-un port miniUSB. De asemenea este oferit suport pentru e-mail-uri, MMS şi text predictiv T9. Printre facilităţile devenite standard la telefoanele actuale şi care sunt incluse de Huawei U120 se numără calendarul, ceasul cu alarmă, calculatorul şi temporizatorul. În agendă se pot stoca 1000 de numere de telefon, iar producătorul specifică posibilitatea de a citi e-book-uri şi a vizualiza fişiere Word.

Capacitatea bateriei este de 800 mAh, fiind specificat un timp de stand-by de 300 de ore. Din punct de vedere al frecvenţelor de comunicaţie, Huawei U120 este un telefon hibrid UMTS / GSM, fiind compatibil cu benzile de 900/1800/1900 MHz, precum şi cea de 2100 MHz. Aria de acoperire actuală pentru reţeaua mobilă RCS & RDS este limitată la oraşele Oradea, Timişoara, Craiova, Iaşi, Piteşti, Târgu Mureş, Bacău, Bucureşti şi împrejurimile lor. Trebuie menţionat că Huawei U120 este aproape identic cu terminalul Vodafone 715 comercializat de Vodafone România.

               inapoi la Yahoo
Etichete: Huawei, U120, DigiMobil, 3G, RDS

Publicitate

Comentariile utilizatorilor

(necesar)
(necesar)
(necesar)
Copyright © 2012 Apropo Media Termeni şi condiţii | Contact
Statistici SATI