KFC lansează un smartphone în parteneriat cu Huawei pentru aniversarea a 30 de ani de activitate în China

13.07.2017

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de activitate pe teritoriul Chinei, KFC lansează o serie de produse noi. Printre acestea se numără şi un smartphone cu logoul celebrului lanţ de restaurante fast-food, care va fi produs în parteneriat cu Huawei. Acesta va fi lansat la un preţ promoţional şi va fi cel mai probabil disponibil doar pentur publicul din China. Cu siguranţă însă, vor exista metode de a importa acest telefon ieşit din comun.

Terminalul produs de Huawei pare să fie un model mid-range cu o configuraţie încă nedezvăluită complet. Acesta beneficiază de 3 GB memorie RAM, 32 GB spaţiu de stocare şi un senzor de amprentă, însă nu este clar ce cameră foto include, ce procesor şi ce rezoluţie afişează display-ul. Dispozitivul este disponibil exclusiv prin Tmall, cel mai mare e-tailer din China, iar preţul este de numai 1099 yuan, echivalent cu 160 de dolari.

La exterior, telefonul beneficiază de o carcasă metalică de culoare roşie, care aminteşte puţin de noul iPhone 7 Product (RED), însă culoarea este aleasă pentru a reprezenta brandul KFC, al cărui logo este roşu. Spre diferenţă de Apple, Huawei a ales să includă un display cu ramă neagră. Pe lângă software-ul proprietar Huawei, EMUI, noul dispozitiv vine şi cu aplicaţia K-Music, integrată cu mesele din restaurantele KFC pentru a putea selecta muzica pe care o asculţi în timp ce mănânci.

Acesta nu este primul telefon realizat pentru un mare brand internaţional, Pepsi oferind un smartphone similar în China în urmă cu doi ani.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult