LG Prada 2 mai face un pas către lansarea oficială

13.10.2008
LG Prada 2 mai face un pas către lansarea oficială

În ultima vreme LG Prada II a făcut obiectul mai multor zvonuri pornite de la o simplă imagine. Aşa am aflat acum aproape 2 luni că Prada II va avea tastatură QWERTY. La vremea aceea era singura informaţie disponibilă. Acum cei de la LG au decis să facă lumină în acest caz şi au redactat un pre anunţ oficial.

Aşa se face că acum am intrat în posesia specificaţiilor oficiale care nu mai pot fi puse sub semnul întrebării. Aşadar, în afară de tastatura QWERTY, LG Prada II va avea un touchscreen de 3 inch cu 400 x 240 pixeli rezoluţie şi două camere foto, una pentru apeluri video, cealaltă cu o rezoluţie de 5 MP. Tot pe partea de multimedia, dispozitivul va mai fi dotat cu un modul FM şi ieşire TV.

În ceea ce priveşte posibilităţile de conectare, Prada II va avea tot ce-i trebuie de la HSDPA şi Wi-Fi pentru Internet, la suportul bluetooth. Pe una din marginile telefonului se va găsi un slot microSD care va accepta carduri de maxim 8 GB.

Singurul lucru care îi lipseşte este GPS-ul. Se pare LG KF900 Prada II nu va oferi funcţii de localizare prin satelit. Dispozitivul va fi lansat în Europa undeva la sfârşitul lunii octombrie sau începutul lui noiembrie şi va fi găsit la un preţ pe măsură: 600 euro.

LG KF900 Prada II

Urmărește Go4IT.ro pe Google News