LG G4 va fi primul smartphone non-Nexus cu Android 6.0

15.10.2015
LG G4 va fi primul smartphone non-Nexus cu Android 6.0

Se pare că avantajul de a lucra alături de Google pentru dezvoltarea unui dispozitiv Nexus are avantajele sale, întrucât LG va fi primul producător care va lansa update-ul la Android 6.0 Marshmallow pe terminalul G4. Unul dintre motivele principale pentru care acesta va fi primul dispozitiv non-Nexus care face trecerea la noul sistem de operare poate fi chiar hardware-ul pe care în integrează, acesta fiind similar cu cel de pe modelul Nexus 5X.

Update-ul pentru LG G4 va fi lansat săptămâna viitoare, iar primii care vor putea face update vor fi polonezii. Android 6.0 va ajunge la utilizatorii de G4 din restul europei câteva zile mai târziu, valul de actualizare urmând să ajungă apoi în Asia şi abia spre sfârşit în Statele Unite. Nu există date exacte pentru fiecare regiune în parte, însă cu siguranţă nu va dura mult până când toţi cei care deţin un astfel de smartphone vor putea trece la cea mai nouă versiune de Android.

Interfaţa nu se va schimba prea mult, întrucât noul Marshmallow păstrează liniile şi culorile „Material Design”, iar LG va aplica peste acestea proprietarul LG UX 4.0, care oferă acces la o serie de funcţii speciale, adaptate la hardware-ul modelului LG 4. Android 6.0 oferă acces la funcţii avansate pentru permisiuni ale aplicaţiilor, oferă consum de energie scăzut prin intermediul funcţiei Doze şi integrează suport nativ pentru senzorul de amprentă pe modelele compatibile. Din păcate, utilizatorii de LG G4 nu vor avea acces la această metodă de autentificare, întrucât smartphone-ul nu a fost livrat cu aşa ceva.

După LG G4, compania coreană plănuieşte să lanseze actualizarea la Android 6.0 şi pe modelele G4, G Stylo, G Flex 2 şi pe tableta G Pad 10.1.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult