Unul dintre hackerii din spatele scandalului „The Fappening” a fost condamnat la închisoare

Unul dintre hackerii din spatele scandalului „The Fappening” a fost condamnat la închisoare

Hackerul Ryan Collins, în vârstă de 36 de ani, care a pledat vinovat în scandalul fotografiilor nud şi clipurilor furate din conturile celebrităţilor printre care Scarlett Johansson, Kirsten Dunst şi Jennifer Lawrence, a fost condamnat la 18 luni de închisoare, potrivit BBC.

 

Hackerul a spart conturile celebrităţilor de la Hollywood şi a furat fotografii şi video-uri în care starurile apar nud. Ryan Collins îşi amăgea victimele trimiţându-le email-uri ce apăreau a fi trimise de la Google sau Apple.

Collins a fost condamnat pentru accesarea conturilor cu scopul de a fura imagini şi clipuri personale între 2012 şi 2014, în scandalul denumit în presă „celebgate” şi „The Fappeing”. Dar hackerul nu a fost condamnat pentru publicarea materialelor furate.

 

 

„Cei care s-au ocupat de investigaţie nu au descoperit dovezi care-l leagă pe Collins de vreo scurgere de informaţii, sau că ar fi publicat, încărcat sau împărtăşit cu alţii informaţiile pe care le-a obţinut”, potrivit autorităţilor. Collins a accesat mai mult de 50 de conturi de iCloud şi 72 de conturi de Gmail.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare. Este ... citește mai mult