Mokase – carcasa de smartphone care prepară un shot de espresso

O firmă din Italia anunţă Mokase, o carcasă pentru smartphone care poate prepara un shot de espresso. Potrivit creatorilor, dispozitivul încălzeşte băutura până la 60 de grade Celsius, astfel încât să poată fi consumată caldă atunci când utilizatorul doreşte.

 

Mokase include un rezervor de 25 ml. Pentru a prepara cafeaua, utilizatorul trebuie să introducă în carcasă un cartuş special. Nu este cea mai practică idee din lume, dar cine suntem noi să o judecăm?

Carcasa este disponibilă în versiuni pentru modele de telefoane Apple, Samsung sau Huawei. Cel mai ieftin model costă 54 de dolari.

 

Proiectul a fost lansat şi pe platforma Kickstarter, dar campania a fost suspendată după ce creatorii Mokase au strâns 4.200 de euro. Firma a promis, însă, că va lansa pe piaţă produsul, în ciuda acestui incident. 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare. Este ... citește mai mult