O formaţie din Canada şi-a lansat ultimul album pe un fidget spinner cu USB

01.08.2017
O formaţie din Canada şi-a lansat ultimul album pe un fidget spinner cu USB

Arcade Fire, o formaţie rock din Canada, a găsit un suport ceva mai neobişnuit pe care a lansat cel mai recent album al său, Everything Now. Este vorba de un fidget spinner cu USB.

 

Cei care nu şi-au permis dispozitivul, care costa 109 dolari, pot opta pentru o copie a albumului pe mediile de stocare obişnuite: CD, vinil sau casetă. Acestea au preţuri cuprinse între 14 şi 18 dolari.

 

În ciuda preţului mare, fidget spinner-ele care includ noul album Arcade Fire s-au vândut imediat.

Din păcate, de pe site-ul Arcade Fire nu aflăm şi în ce format sunt disponibile melodiile de pe spinner-ul cu USB. La banii ceruţi, ar fi bine să fie FLAC.

 

Albumul este disponibil şi pe Google Play Music, unde poate fi accesat şi din România. 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare. Este ... citește mai mult