Raspberry Pi poate acum să își descarce singur sistemul de operare de pe internet

09.02.2022
Raspberry Pi poate acum să își descarce singur sistemul de operare de pe internet

Raspberry Pi vinde unele dintre cele mai accesibile computere de pe piață, capabile să ruleze sisteme de operare desktop și să ofere acces la majoritatea funcțiilor unui PC. Totuși, pentru a pune un Raspberry Pi în funcțiune, ai nevoie de un computer deja funcțional, prin intermediul căruia să descarci sistemul de operare pe care să îl instalezi pe un card SD. O nouă versiune beta a bootloader-ului testează posibilitatea de a face acest proces mai simplu, prin instalarea software-ului necesar direct pe dispozitiv.

Noul update pentru Raspberry Pi îi permite să devină un PC complet independent

Pi Foundation testează acum noul software de test, care va permite utilizatorilor să introducă un card SD gol, pe care dispozitivul să instaleze automat sistemul de operare folosind o conexiune la internet. Desigur, software-ul pe care îl va descărca Raspberry Pi OS, sistemul de operare oficial produs de Pi Foundation, care este la rândul său un fork de Linux Debian, sau, la alegere, Ubuntu, LibreELEC, Homebridge și câteva sisteme de operare pentru gaming prin emulatoare.

Cei care doresc să testeze noul bootloader beta vor trebui să îl descarce pe un alt computer și să folosească Pi Imager pentru a-l scrie pe un card SD. În viitor, update-ul va fi livrat alături de un update al sistemului de operare Raspberry Pi OS, dar aceasta este singura metodă de instalare cât timp este în beta.

Sistemele compatibile cu noul bootloader sunt toate cele care au la bază un Raspberry Pi 4, de la placa de dezvoltare standard, la modele derivate precum „tastatura computer” Pi 400. Este necesar însă ca o tastatură și un cablu de rețea să fie conectate pentru a putea intra în modul de funcționare care accesează serverul Pi pentru a descărca sistemul de operare. Dacă la pornire este detectat un drive USB sau un card SD care include deja un sistem de operare, sistemul va boot-a în mod obișnuit.

sursa: ArsTechnica

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult