Apple dezvoltă un hub inteligent complet nou pentru casă complet nou, „Home Hub”, iar o presupusă referință la acest dispozitiv a fost descoperită în versiunea beta a iOS 18.6, conform informațiilor publicate în presa de specialitate.
Codul iOS 18.6 include o nouă imagine „apple-logo-1088@2x~home.png”, conform acestor informații apărute online.
Se știe că sufixul „~home” indică faptul că imaginea este destinată să fie limitată la sistemul de operare homeOS al Apple care este pentru acest nou „Home Hub”, despre care se așteaptă să aibă un ecran pătrat, asemănător iPad-ului.
Dacă aceste informații sunt corecte, acesta este încă o dovadă suplimentară că Apple continuă să lucreze la software-ul hub-ului pentru casă.
Acest nou dispozitiv Apple pentru acasă va avea, probabil, un ecran de 6 sau 7 inci și chipsetul A18, care se găsește pe modelele iPhone 16. Se pare că dispozitivul poate fi atașat la o bază de difuzor sau montat pe perete și ar permite utilizatorilor să controleze accesorii inteligente pentru casă, să efectueze apeluri video FaceTime, să utilizeze funcția de interfon Apple între camerele unei case și multe altele. Ar putea chiar să funcționeze ca sistem de securitate pentru casă, cu o cameră dezvoltată de Apple.
Deși activitatea recentă legată de homeOS a celor de la Apple a alimentat speranțele că firma va oferi o avanpremieră a hub-ului pentru locuințe la conferința dezvoltatorilor WWDC 2025 de săptămâna trecută, acest lucru nu s-a întâmplat până la urmă.
Apple a plănuit inițial să dezvăluie hub-ul pentru locuințe în martie 2025. Însă lansarea dispozitivului a fost amânată din cauză că Apple a întârziat să finalizeze funcțiile personalizate Siri. Este puțin probabil ca dispozitivul să fie lansat până când aceste funcții nu vor fi gata.
În martie, un analist al lanțului de aprovizionare Apple, Ming-Chi Kuo, a spus că un HomePod cu ecran va intra în producție de masă în al treilea trimestru al anului 2025. Kuo se referă probabil la hub-ul pentru gospodării despre au apărut informațiile, iar dacă data pe care a anunțat-o este corectă, atunci dispozitivul ar putea fi prezentat ceva mai târziu în acest an. Lansarea este posibilă cel târziu anul viitor.
Sursa: MacRumors