Video și imagini: cum ar urma să arate modelele Samsung Galaxy A57 și A37

20.03.2026
Video și imagini: cum ar urma să arate modelele Samsung Galaxy A57 și A37
Foto: Evan Blass

După lansarea seriei de flagship-uri Galaxy S26, Samsung se va orienta, cel mai probabil, către viitoarea serie mid-range Galaxy A, prin modelele A57 și A37, deja subiecte ale unor leak-uri numeroase.

Recent, un utilizator TikTok din Thailanda a publicat videoclipuri în care prezenta ambele dispozitive A57 și A37. Iar acum, a apărut o nouă serie de imagini, publicate de unul dintre cei mai credibili leakeri de pe piață: Evan Blass.

@may_3110 #ของมันตอนมี #samsung ♬ Opalite – Taylor Swift

Galaxy A57

Să începem cu Samsung Galaxy A57, care se așteaptă să fie disponibil în variantele de culoare Charcoal, Icy Blue, Lilac și Navy. Zvonurile spun că dispozitivul va avea un design premium, împreună cu o configurație cu trei camere pe partea din spate. Procesorul utilizat ar urma să fie un Exynos 1680 de producție proprie Samsung, asociat cu până la 12 GB de memorie RAM și 256 GB de stocare.

Foto: Evan Blass

De asemenea, Galaxy A57 ar putea avea un ecran AMOLED cu diagonala de 6,6 inci, cu o rată de refresh de 120 Hz, dar și o baterie cu capacitatea de 5000 mAh cu suport pentru încărcare rapidă de 45 W.

Galaxy A37

De cealaltă parte, se presupune că Samsung Galaxy A37 va veni cu un ecran AMOLED cu diagonala de 6,7 inci, un cip Exynos 1480, o baterie cu capacitatea de 5000 mAh și o configurație cu trei camere pe partea din spate.

Conform informațiilor dezvăluite neoficial, Galaxy A37 ar putea fi disponibil în variantele de culoare Charcoal, Grey Green și Lavender, deși Samsung ar putea oferi variante suplimentare la lansare.

Foto: Evan Blass

Sursa: GSM Arena, Evan Blass pe X

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult