Proprietarul platformei de conținut pentru adulți OnlyFans, Leo Radvinsky, a decedat la doar 43 de ani din cauza cancerului. Potrivit unui comunicat al companiei, citat de Daily Mail, firma este „profund îndurerată” să anunțe decesul acestuia.
Purtătorul de cuvânt al OnlyFans anunță că Radvinsky a murit „după o luptă lungă cu cancerul”. Un necrolog online al proprietarului platformei a arătat că acesta a trecut în neființă în Pomano Beach, Florida, în apropierea locului unde locuia împreună cu familia sa într-o vilă de 4 milioane de dolari din Boca Raton.
Omul de afaceri ucraineano-american avea o avere estimată la 4,7 miliarde de dolari, în mare parte datorită faptului că firma sa, Fenix International Limited, deținea pachetul majoritar de acțiuni al OnlyFans. Publicația citată titrează că Leo Radvinsky, director și acționar majoritar al companiei, era și un renumit filantrop și investitor providențial.
Radvinsky a preluat OnlyFans în 2018 de la familia Stokely din Regatul Unit, iar site-ul s-a extins rapid sub conducerea sa. În 2024, utilizatorii au cheltuit suma record de 7,2 miliarde de dolari pe platforma de abonamente, iar Radvinsky și-a plătit 1,8 miliarde de dolari în dividende între 2021 și 2025, potrivit Forbes.
Radvinsky a încercat să vândă platforma de content pentru adulți anul trecut, dar surse au declarat la acea vreme că se chinuia să găsească un cumpărător din cauza modelului de afaceri cu conținut pentru adulți. Averea lui Radvinsky a crescut vertiginos în timpul pandemiei de COVID-19, pe măsură ce restricțiile de circulație au adus creatori și consumatori pe platforma sa online bazată pe abonament.
Deși în 2023 a încasat dividende de 472 de milioane de dolari, Radvinsky căuta să vândă platforma OnlyFans. Dar, din cauza acestui tip de conținut, valoarea platformei era limitată la 2,4 miliarde de dolari.
Văzând succesul acestei platforme, și altele au încercat să adopte acest model de business. În 2021, Twitter a anunțat că lansează Super Follows, locul unde creatorii puteau realiza postări și conținut pus în spatele unui paywall sau a unui abonament lunar.
O altă rețea de socializare, TikTok, a implementat și ea un astfel de model de abonament în 2022. La momentul respectiv, decizia a fost luată pentru a muta live-urile cu conținut explicit din feed-urile majorității utilizatorilor.