Coreea de Sud și-a propus să introducă o taxă socială pe profitul generat de inteligența artificial[ (AI), în contextul câștigurilor masive ale giganților tehnologici.
Un oficial sud-coreean a propus o taxă socială pe profiturile generate de inteligența artificială, care să fie redistribuită în societate, în contextul în care cele mai mari companii din țară, Samsung Electronics și SK Hynix înregistrează profituri record.
Cele două companii din Coreea de Sud au devenit furnizori-cheie de memorii de înaltă performanță, care alimentează infrastructurile de inteligență artificială ale marilor jucători din domeniu, și au înregistrat câștiguri record în primul trimestru al anului, pe fondul creșterii cererii la nivel global.
Coreea de Sud nu mai funcționează drept o economie tradițională de export și ar putea trece la o „economie de monopol tehnologic”, determinată de deficitul de memorii și de profiturile excesive susținute, a declarat, la începutul acestei săptămâni, Kim Yong-beom, secretar prezidențial senior pentru politică.
Secretarul a propus ceea ce el a numit, în mod provizoriu, un „dividend național”, pentru redistribuirea socială a profiturilor corporative excesive generate din tehnologia inteligenței artificiale.
Taxa respectivă ar putea fi folosită pentru a oferi sprijin tinerilor pentru startup-uri, programe de venit de bază pentru comunitățile rurale și de pescari, sprijin pentru artiști și pensii mai mari pentru vârstnici, potrivit oficialului. „Utilizarea unei părți din profituri, pentru a asigura stabilitatea socială pentru generația actuală și a atenua costurile de tranziție, nu este doar o redistribuire, ci și un tip de cost de întreținere a sistemului” a declarat secretarul sud-coreean.
Coreea de Sud a anunțat că va tripla cheltuielile alocate domeniului inteligenței artificiale în acest an, cu scopul de a se alătura Statelor Unite ale Americii și Chinei drept una dintre primele trei puteri din acest segment al tehnologiei.
Remarcile secretarului Kim Yong-beom au venit în contextul în care sindicatul Samsung Electronics a cerut eliminarea plafoanelor pentru bonusurile de performanță și a solicitat un sistem care să aloce 15% din profitul operațional pentru aceste bonusuri.
De asemenea, inclusiv Partidului Democrat, aflat la guvernare, este de acord cu redistribuirea câștigurilor din încasările companiilor mari. Parlamentarul Moon Geum-ju a declarat, luna trecută, că profitul acestor companii a fost clădit, în parte, pe „sacrificiul și răbdarea fermierilor și pescarilor” și a susținut că o parte dintre profituri acestora ar trebui returnate comunităților rurale.
Sursa: Mediafax