Samsung pregătește un eveniment Galaxy Unpacked pentru luna iulie, iar compania sud-coreeana intenționează să lanseze, pe lângă noi smartphone-uri pliabile, și ochelarii smart cu AI numiți „Galaxy Glasses”, potrivit publicației sud-coreene Seoul Economic Daily.
Evenimentul Samsung ar urma să aibă loc pe 22 iulie și va fi gazdă pentru noile smartphone-uri pliabile Galaxy Z Fold 8 și Z Flip 8 cu doar câteva săptămâni înainte de luna septembrie, atunci când este așteptată lansarea iPhone Ultra, primul smartphone pliabil de la Apple. Mai mult, dacă zvonurile se adeveresc, Samsung va lansa ochelarii săi smart înainte de produsul similar pregătit de Apple.
Se spune că Apple s-a grăbit pentru a-și dezvolta proprii ochelari inteligenți, meniți să concureze cu ochelarii Meta Ray-Ban cu AI, dar zvonurile recente sugerează că Apple nu va reuși să-și lanseze acești ochelari până în 2027. Ar exista totuși o șansă ca Apple măcar să prezinte ochelarii în 2026, dar nu există nicio certitudine în acest sens.
În schimb, Samsung ar colabora cu Gentle Monster, companiei specializată în domeniul ramelor de ochelari, pentru „Galaxy Glasses”, iar acest dispozitiv purtabil va rula sistemul de operare Android XR de la Google, cu integrare Gemini. Ochelarii vor avea o cameră de înaltă definiție, difuzoare și un microfon, similar cu modelul Meta Ray-Ban, și nu vor avea ecran încorporat. Integrarea AI va fi un principal argument de vânzare, Gemini putând utiliza videoclipurile capturate de utilizator pentru a răspunde la întrebări. Samsung va conecta ochelarii la smartphone-urile Galaxy și la ecosistemul său SmartThings, dedicat aparatelor electrocasnice.
Mai important este că ochelarii la care lucrează Samsung par similari în ceea ce privește funcționalitatea cu tot ce se zvonește despre ochelarii cu AI de la Apple. Aceștia se vor baza pe Siri și vor include camere care să furnizeze informații vizuale către inteligența artificială. Vor fi incluse difuzoare și microfoane, dar nu se așteaptă un ecran pentru prima versiune.
Samsung planifică, de asemenea, un smartphone de tip Fold cu aspect wide, adică un smartphone pliabil cu dimensiuni similare celor pe care Apple intenționează să le folosească pentru iPhone Ultra. Până în prezent, dispozitivele pliabile ale Samsung au fost mai înalte decât late, dar Apple planifică un raport de aspect mai lat, de 4:5, similar cu cel al tabletelor iPad.
După evenimentul Samsung, Apple își va prezenta următoarele smartphone-uri la tradiționalul său eveniment din septembrie. Datele finale nu au fost confirmate încă pentru niciunul dintre aceste evenimente.
Sursa: Mac Rumors