Regizorul canadian James Cameron, mintea creativă din spatele unor filme precum Terminator, Avatar sau Titanic, a anunțat că își propune să „exploreze noi tehnologii pentru a produce filmele mai eficient”, pe care și-ar dori să le filmeze „în jumătate din timp și cu două treimi din costuri”.
Ar fi o schimbare de abordare pentru James Cameron. Cel mai recent film al său, mega-succesul Avatar: Fire and Ashes a fost produs cu un buget care depășește 400 de milioane de dolari, o sumă de-a dreptul astronomică, chiar și pentru hiturile de la Hollywood. Paradoxal, regizorul seriei Avatar își anunță încă de pe acum intenția de a reduce costurile pentru următoarele părți ale seriei și de a accelera producția acestora.
Într-un interviu recent acordat în cadrul emisiunii The Empire Film Podcast, James Cameron și-a detaliat noua strategie pentru viitorul seriei Avatar: „Mă voi concentra pe scenariu; am mai multe proiecte în dezvoltare”, a explicat Cameron.
„Proiectele Avatar 4 și 5 sunt încă pe drumul cel bun. Vom explora noi tehnologii pentru a le face mai eficiente, deoarece sunt extrem de scumpe și consumatoare de timp. Vreau să le realizez în jumătate din timp și cu două treimi din costurile anterioare. Acesta este obiectivul meu”, a spus Cameron, mărturisind că va avea la dispoziție aproximativ un an pentru a găsi soluții în acest sens.
Conform publicației Variety, Avatar este singura serie a cărei fiecare film a încasat peste 1 miliard de dolari la nivel mondial. Prima parte, lansată în 2009, a generat 2,7 miliarde de dolari, Avatar: The Way of Water (2022) 2,4 miliarde de dolari, iar Fire and Ashes, lansat în 2025, 1,48 miliarde de dolari. În ciuda unei prestației foarte bune la box office, cel mai recent film din serie reprezintă un declin semnificativ în comparație cu primele două.
Într-un interviu acordat revistei Entertainment Weekly, din luna decembrie a anului trecut, James Cameron a sugerat că viitorul seriei Avatar ar putea fi incert: „Nu știu dacă povestea va continua dincolo de asta. Sper că da. Dar dovedim viabilitatea proiectului de fiecare dată când lansăm un film. Dacă, dintr-un motiv sau altul, nu vom putea realiza episoadele 4 și 5, voi organiza o conferință de presă și voi dezvălui ce plănuisem să facem”.
Sursa: Mediafax