SpaceX, compania lui Elon Musk, testează un nou pariu tehnologic cu ambiții globale: Starfall, un sistem experimental care ar putea permite transportul de încărcături între continente în doar câteva ore. Dacă va ajunge la maturitate operațională, proiectul ar putea împinge SpaceX dincolo de zona lansărilor spațiale și a Internetului prin satelit, către o piață cu totul nouă: logistica ultrarapidă prin spațiu.
SpaceX a efectuat marți un test al sistemului Starfall, de la baza Cape Canaveral din Florida, folosind o rachetă Falcon 9. Potrivit Il Post, tehnologia este concepută pentru a muta rapid mărfuri dintr-un punct al planetei în altul cu ajutorul rachetelor reutilizabile, o idee care ar transforma infrastructura spațială într-un coridor de transport global.
Compania nu a comunicat deocamdată rezultatele misiunii, însă documentele transmise autorităților americane indică faptul că Starfall este gândit pentru livrarea rapidă a unor încărcături critice prin spațiu. Capsula testată ar avea o masă de aproximativ două tone, ar putea transporta până la o tonă de materiale și este proiectată să reintre în atmosferă, urmând să amerizeze cu ajutorul parașutelor.
Documentația depusă la Federal Aviation Administration arată că sistemul vizează transportul „dintr-un punct în altul al încărcăturilor critice într-un timp foarte scurt”. Conceptul este urmărit de mai mulți ani și de Departamentul Apărării al SUA, interesat de soluții care ar permite deplasarea rapidă a echipamentelor în orice regiune a lumii.
Dincolo de posibilele utilizări militare, Starfall ar putea avea și aplicații comerciale importante. Printre scenariile analizate se numără aducerea pe Pământ a produselor fabricate în microgravitație, precum fibre optice ultra-pure sau materiale speciale care nu pot fi obținute în aceleași condiții la sol.
Testul Starfall vine într-un moment în care SpaceX își extinde accelerat portofoliul tehnologic. Compania operează deja rețeaua de Internet prin satelit Starlink, dezvoltă infrastructuri orbitale pentru centre de date dedicate inteligenței artificiale și continuă programul Starship, destinat transporturilor spațiale de mare capacitate.
Succesul rachetei Falcon 9, primul lansator reutilizabil folosit pe scară largă, a redus semnificativ costurile și a consolidat poziția SpaceX în industria spațială. Numai anul trecut, compania a realizat 165 de lansări și administrează cea mai mare constelație de sateliți de comunicații din lume, cu aproximativ zece mii de sateliți.
În ciuda potențialului, experții avertizează că viabilitatea economică a proiectului rămâne incertă. Costurile lansărilor, recuperarea capsulelor și dimensiunea reală a pieței pentru astfel de servicii sunt întrebări la care SpaceX nu a oferit încă răspunsuri clare.
Totuși, compania are deja un istoric de proiecte considerate inițial prea costisitoare sau dificil de realizat, dar care au ajuns să schimbe industria aerospațială. Dacă Starfall va deveni operațional, SpaceX ar putea inaugura un nou segment al economiei spațiale și și-ar putea întări poziția într-un domeniu strategic în care rivali precum Blue Origin încearcă încă să recupereze decalajul.
Sursa: Mediafax