Apple pregătește o nouă generație a modelului iPhone Air, iar lansarea este așteptată la începutul anului 2027. Viitorul iPhone Air 2 va aduce îmbunătățiri importante și ar putea reprezenta primul pas către o reorganizare a întregii game de smartphone-uri Apple, conform unor informații publicate pe YouTuber de John Prosser.
Conform informațiilor prezentate, iPhone Air 2 va păstra designul foarte subțire al actualei generații, însă va primi o a doua cameră foto.
Noua configurație ar urma să includă o cameră ultra-wide de 48 de megapixeli. Informația confirmă zvonuri apărute anterior și susținute de analistul Bloomberg Mark Gurman.
În rest, modificările de design sunt așteptate să fie minime.
Prosser susține că telefonul va avea o grosime de doar 5,6 milimetri și va utiliza în continuare un aliaj de titan.
În interior ar urma să fie integrat viitorul procesor Apple A20 Pro, produs prin tehnologie de 2 nanometri. Acesta ar trebui să ofere performanțe mai ridicate și un consum redus de energie.
Potrivit sursei, Apple va reuși să integreze și o baterie mai mare fără a modifica dimensiunile dispozitivului.
iPhone Air 2 ar urma să beneficieze și de un sistem Face ID mai compact, ceea ce ar permite reducerea dimensiunii elementului Dynamic Island.
În privința culorilor, modelul ar urma să fie disponibil în variantele Space Black, Cloud White și Light Gold. Totodată, actuala nuanță Sky Blue ar putea fi înlocuită de o versiune Lavender.
Cea mai interesantă ipoteză lansată de John Prosser privește viitorul gamei iPhone.
Acesta consideră că Apple ar putea renunța, în următorii ani, la modelul standard și ar putea transforma iPhone Air în succesorul direct al acestuia.
Într-un asemenea scenariu, oferta companiei ar include doar trei categorii principale: iPhone, bazat pe designul Air, modelele iPhone Pro și un viitor iPhone pliabil, despre care se vorbește sub denumirea iPhone Ultra.
În prezent, nu există informații oficiale care să confirme această strategie.
Dacă Apple va decide să înlocuiască modelul standard cu seria Air, schimbarea nu este așteptată înainte de 2028.
Până atunci, iPhone Air 2 este estimat să debuteze la începutul lui 2027, alături de modelele iPhone 18 și iPhone 18e.
VIDEO