Premierul grec Kyriakos Mitsotakis l-a felicitat pe regizorul britanic Christopher Nolan, într-o convorbire video, pentru succesul internațional al ecranizării epopeii „Odiseea”. Șeful guvernului de la Atena i-a transmis cineastului că producția de mare amploare a contribuit semnificativ la promovarea culturii Greciei Antice și a funcționat ca o punte între moștenirea istorică a țării și cinematografia modernă, transmite Mediafax.
Oficialul elen a subliniat rezultatele excelente obținute de lungmetraj la nivel global și și-a exprimat recunoștința pentru decizia echipei de producție de a filma o parte importantă din scene pe teritoriul elen.
Efortul cinematografic s-a transformat rapid într-unul dintre cele mai mari succese comerciale ale anului și a încasat peste 639 de milioane de dolari în întreaga lume. Din această sumă, 353 de milioane de dolari provin de pe piețele internaționale, iar peste 284 de milioane de dolari din cinematografele din Statele Unite și Canada. Proiectul a marcat, de asemenea, cel mai puternic debut din cariera lui Christopher Nolan și a confirmat interesul uriaș al publicului pentru reinterpretarea operei homerice.
Multe dintre secvențele reprezentative au fost realizate în regiunea Messinia, în locații cu o puternică încărcătură istorică, precum plaja Voidokilia, Peștera lui Nestor și Castelul Methoni. Deși echipa a filmat și în alte regiuni din Italia, Maroc, Islanda sau Scoția, peisajele din Grecia au rămas elementul central în definirea stilului vizual al filmului.