Eroare judiciară gravă în Canada: Un bărbat a stat 18 luni în închisoare din cauza unui caracter lipsă într-un nume de utilizator din jocul Skyrim

08.08.2026
Eroare judiciară gravă în Canada: Un bărbat a stat 18 luni în închisoare din cauza unui caracter lipsă într-un nume de utilizator din jocul Skyrim
Sursa foto: Bethesda Softworks

Autoritățile din Canada au lansat o investigație după ce un bărbat nevinovat a executat 18 luni de închisoare din cauza confuziei dintre numele său de utilizator, inspirat din jocul Skyrim, și un cont aproape identic, transmite Dexerto.

Brandon Klayme a fost achitat de toate acuzațiile pe 23 iulie, când Curtea de Apel din Nova Scotia a stabilit că acesta era nevinovat din punct de vedere faptic și că nu trebuia acuzat sau condamnat.

Procurorul general al provinciei Nova Scotia, Scott Armstrong, a cerut un raport detaliat Parchetului provincial și a declarat că este foarte îngrijorat de situație. El a adăugat că nu înțelege cum a fost posibilă o asemenea eroare în sistem și că va lua măsuri după analizarea documentului pentru a preveni cazuri similare.

Dosarul a început cu o anchetă care viza mesaje trimise unei fete de 12 ani din Wisconsin prin aplicația Kik. Suspectul folosea numele „fus__ro_dah”, o referință la o abilitate din jocul The Elder Scrolls V: Skyrim. Poliția din Wisconsin a solicitat însă date pentru contul „fus_ro_dah”, scris cu un singur caracter de subliniere, care îi aparținea lui Klayme.

O greșeală de dactilografiere cu consecințe grave

Această confuzie i-a condus pe anchetatori la adresa de e-mail și la IP-ul lui Klayme din Nova Scotia. Poliția regională din Halifax i-a percheziționat locuința și i-a confiscat dispozitivele electronice, fără să găsească vreo dovadă care să îl lege de victimă, de mesaje sau de imaginile din dosar.

Cu toate acestea, Klayme a fost condamnat pentru trei capete de acuzare în aprilie 2023. El a primit o pedeapsă de 18 luni de închisoare în ianuarie 2024, pe care a executat-o integral.

Instanța de apel a precizat că numele de utilizator corect ar fi condus anchetatorii către o persoană din California și că discrepanța era cunoscută încă de la procesul inițial, dar a rămas neobservată.

Televiziunea publică canadiană a transmis că Armstrong va examina modul în care eroarea a scăpat poliției, procurorilor, apărării și instanței. Oficialul nu a exclus posibilitatea unei anchete publice și a menționat că provincia este deschisă la discuții cu Klayme, deși, potrivit The Canadian Press, nu s-a negociat încă o eventuală compensație.

Cazul nu este singular: la începutul acestui an, un alt bărbat a anunțat că dă în judecată orașul Reno, Nevada, după ce a fost identificat greșit de un sistem de inteligență artificială și arestat pe nedrept într-un cazinou.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult