Chrome 54 Beta pentru Android poate acum să redea sunet de pe YouTube în fundal

Google încearcă să convingă utilizatorii de YouTube pentru mobil să plătească pentru serviciile YouTube Red sau Music Key, pentru a putea beneficia de redarea sunetului atunci când aplicaţia nu este în prim plan, însă noul Chrome Beta pentru Android oferă această funcţionalitate gratis. Browserul poate acum să continue redarea unui clip video, indiferent de serviciul online folosit, chiar şi atunci când foloseşti telefonul pentru alte funcţii.

Pentru a beneficia de noua capabilitate din Chrome for Android, este necesară instalarea variantei Beta a browserului, care se găseşte pe Google Play Store gratuit pentru toţi utilizatorii. Cei care nu doresc să se complice cu astfel de versiuni nefinisate, destinate testării, pot aştepta câteva săptămâni, până când funcţionalitatea va fi integrată în versiunea finală (stabilă) a browserului mobil.

Odată instalat noul Chrome 54, tot ce trebuie să faceţi este să porniţi redarea unui clip video de pe YouTube sau alt serviciu similar şi să încercaţi să faceţi altceva cu ajutorul telefonului. Poţi deschide un alt tab în Chrome, poţi porni alte aplicaţii sau poţi chiar opri ecranul, iar redarea audio nu se va mai opri. Pentru acces rapid la posibilitatea de a opri redarea sunetului fără a te întoarce în Chrome, Google a pus la punct un sistem foarte simplu.

Atunci când părăseşti Chrome în timpul redării unui clip video, aplicaţia poziţionează o notificare cu titlul acestuia şi cu un buton play/pauză, accesibil din cadrul oricărei aplicaţii. Acum că există această capabilitate, doar lipsa reclamelor şi cele câteva seriale exclusive pot convinge utilizatorii de Android să se aboneze la YouTube Red.

Descarcă Chrome Beta