Ghosty este o aplicaţie care îţi permite să vezi profilurile private ale altor utilizatori Instagram, cu o condiţie

14.11.2019
Ghosty este o aplicaţie care îţi permite să vezi profilurile private ale altor utilizatori Instagram, cu o condiţie

Aplicaţiile care promit acces la pozele private găzduite pe conturi de Facebook sau Instagram nu reprezintă o noutate, însă cele care oferă acest „serviciu” în mod gratuit şi fără comiterea vreunui abuz flagrant care să conducă automat la excluderea din magazinele oficiale de aplicaţii sunt mult mai greu de găsit.

Profitând de modul în care reţeaua Instagram gestionează drepturile de acces ale utilizatorilor, Ghosty creează un veritabil paradis pentru cei interesaţi să afle cât mai multe despre viaţa personală a utilizatorilor reţelei de socializare. În loc să exploateze diverse scăpări de securitate pentru a obţine în mod abuziv acces la pozele private ale utilizatorilor, Ghosty propune doritorilor un troc prin care pot obţine acces la pozele private ale altor utilizatori cedând către dezvoltatorii aplicaţiei drepturile de acces la propriul cont Instagram. Mai departe, Ghosty centralizează drepturile de acces ale tuturor conturilor înrolate, astfel încât orice colecţie privată de poze devine accesibilă pentru toată lumea, cu condiţia ca pe lista de prieteni a persoanei vizate să se regăsească măcar un „trădător”, deţinător al unui cont Instagram pe care Ghosty îl poate accesa.

Funcţionând după principiul schemelor piramidale, Ghosty solicită de asemenea şi recrutarea a încă unui participant care să cedeze de bună voie drepturile de acces la propriul cont Instagram, dezvoltatorii aplicaţiei asigurându-se astfel că baza de conturi private accesibile creşte constant.

Numărând peste 500.000 de instalări, Ghosty este departe de a funcţiona ca o cheie de acces universală pentru vizionarea tuturor albumelor private cu poze din reţeaua Instagram. Însă mai ales pentru conturile cu număr mare de urmăritori, precum cele deţinute de vedete şi utilizatori mai puţin exigenţi în acceptarea solicitărilor de prietenie, reţeta pare să funcţioneze.

 

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult