Google a înlăturat din magazinul Play Store 49 de aplicaţii care după instalare pretindeau că sunt browserul Chrome

12.11.2019
Google a înlăturat din magazinul Play Store 49 de aplicaţii care după instalare pretindeau că sunt browserul Chrome

Chiar în timp ce Google anunţa App Defense Alliance, noua colaborare cu mari producători antivirus prin care gigantul american speră să elimine aplicaţiile infectate din Play Store, nu mai puţin de 49 de aplicaţii căptuşite cu adware agresiv îşi făceau apariţia în catalogul Google Play.

Mimând funcţionalitatea unor aplicaţii pentru camera foto, jocuri de Android şi chiar browserul Chrome, aplicaţiile cu peste 3 milioane de instalări la activ luau ostatice dispozitivele utilizatorilor blocând orice posibilitate pentru dezinstalare normală. Modul de operare prevedea popularea ecranului principal al telefonului cu false scurtături Chrome, a căror folosire declanşează afişarea unei reclame în modul full-screen. Alte reclame sunt afişate la deblocarea telefonului şi atingerea oricărui spaţiu liber de pe ecran, unele dintre acestea continuând să ruleze în fundal pentru a genera afişări în folosul autorilor aplicaţiei, efectul fiind epuizarea rapidă a bateriei şi traficul disponibil pentru conexiunea de date.

Ştergerea scurtăturilor plasate pe ecran nu are nici un efect, aplicaţia responsabilă de crearea acestora fiind deja ascunsă. Singura soluţie este accesarea listei de aplicaţii din meniul Settings şi identificarea celei responsabilă, sarcină nu tocmai uşoară dacă numele folosit este asemănător unei aplicaţii legitime. Din păcate, în unele cazuri nici dezinstalarea manuală nu este de ajuns, anumite forme de malware având capacitatea de a se reinstala folosind rutine automate strecurate în măruntaiele versiunii de Android, supravieţuind chiar şi după folosirea opţiunii Factory Reset.

Prin noua App Defense Alliance, Google introduce tehnologii de scanare furnizate de producători antivirus consacraţi, existând de acum speranţa ca astfel de incidente în care dispozitivele utilizatorilor sunt compromise cu aplicaţii instalate direct din Play Store vor deveni tot mai rare.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult