Incendiul maşinii Tesla care a luat foc în China în aprilie a fost cauzat de o singură baterie

Vehiculele electrice sunt pe străzi de câţiva ani buni, însă publicul larg nu este încă tocmai familiarizat cu ele, iar orice incident care implică o astfel de maşină atrage atenţia. De exemplu, anul acesta, au avut loc mai multe incendii în care au fost implicate maşini Tesla, iar cauza acestor incendii pare să fie bateria, practic „inima” unui vehicul electric. După câteva luni de investigaţii, Tesla a ajuns la o concluzie despre cauza incendiilor şi deja a lansat un update software pentru a evita astfel de probleme în viitor.

Întrucât două dintre cele mai grave incendii cu maşini Tesla Model S au avut loc în China, reprezentanţii Tesla au publicat pe contul de Weibo al companiei o poziţie oficială. Echipa de investigaţie internă a analizat bateria vehiculului care a luat foc în Shanghai în luna aprilie, cât şi datele înregistrate de computerul de bord, dar şi datele de construcţie a maşinii. Concluzia a fost că focul a fost cauzat de un singur modul de baterii din tot ansamblul (fiecare modul include 444 de celule, iar maşina are în total câteva 16 module cu aproximativ 7.000 de celule), care era poziţionată undeva în partea din faţă a maşinii.

Update-ul software pentru maşinile Model S şi Model X, care a fost deja lansat, va preveni astfel de situaţii în viitor, întrucât va îmbunătăţi modul de încărcare, dar va monitoriza şi stabiliza mai bine temperatura la care bateria funcţionează. Motivul pentru care Model 3 nu primeşte acelaşi update este pentru că aceasta este construită pe o platformă diferită, cu componente diferite. Model S şi Model X sunt similare în termeni tehnici, caroseria şi dimensiunile fiind diferite.

Tot Tesla a reiterat că maşinile electrice reprezintă un risc mai mic de incendiu decât maşinile tradiţionale cu motoare cu combustie internă, însă ia fiecare incident în serios şi va investiga fiecare situaţie în parte, în cazul în care apar astfel de probleme.

De curând, Audi a chemat în service toate vehiculele E-Tron din Statele Unite ale Americii, proaspăt lansate. Compania a atenţionat utilizatorii despre un risc de incendiu, cauzat, aparent, de un design slab al bateriei. Aparent un sistem de prindere al cablurilor poate permite infiltrarea de apă în interiorul bateriei, lucru care ar putea să pornească un incendiu. Această situaţie a fost adescoperită după ce cinci şoferi au primit o eroare în bord care spunea că bateria are probleme.