Uber va începe dezactivarea conturilor clienţilor în funcţie de „nota” acordată de şoferi

Uber pregăteşte lansarea unor noi capabilităţi în cadrul aplicaţiei de mobil a serviciului său de ride-sharing, însă nu toate vor bucura utilizatorii. Încă de la lansare, Uber s-a bazat pe calificativele pe care clienţii le dau şoferilor, cei care primesc calificative slabe în mod repetat fiind blocaţi de către companie. De asemenea, şoferii pot da calificative clienţilor, însă acest rating este mai puţin important, întrucât nu există foarte multe repercusiuni. În curând însă, Uber va începe să dezactiveze conturile clienţilor care primesc „note” proaste.

Începând de astăzi, clienţii Uber din SUA şi Canada se pot trezi cu accesul restricţionat la serviciul de ride-sharing din cauza calificativelor slabe. Conform Kate Parker, Head of Safety Brand la Uber, „Respectul este o stradă cu două sensuri şi la fel este şi responsabilitatea. Şoferii au fost întotdeauna încurajaţi să menţină un rating minim, care diferă de la oraş la oraş. Ne aşteptăm ca doar un număr mic de clienţi să fie afectaţi de dezactivările bazate pe rating, dar este o decizie corectă.”

De acum înainte, în SUA şi Canada, Uber va ţine cont de rating-ul fiecărui client şi va oferi atenţionări atunci când acesta scade sub media din zonă. Compania spune că va oferi multiple şanse clienţilor de a-şi îmbunătăţi comportamentul înainte să le dezactiveze conturile. Problema este că Uber nu face publice datele despre rating-ul mediu şi cel minim, deci clienţii care primesc calificative slabe se pot trezi în orice moment cu avertizări din partea Uber.

Toţi clienţii din zonele în care acest regulament va fi implementat vor primi o notificare în aplicaţie care explică noile reguli de utilizare a serviciului de ride-sharing. Acestea sunt în primul rând orientate către cei care nu respectă legea în cadrul curselor Uber, nu păstrează curăţenia în maşini, nu tratează şoferii cu respect, sau care pun în pericol siguranţa lor şi a celorlalţi ocupanţi ai vehiculului.

„Tragerea la răspundere a clienţilor pentru comportamentul lor pe platofrma Uber este o măsură de sigurnaţă importantă pentru protejarea şoferilor, cât şi a celorlalţi ocupanţi ai vehiculului. În timp ce majoritatea clienţilor sunt respectuoşi, blocarea clienţilor care ameninţă siguranţa şoferului, care folosesc apelative rasiste şi deteriorează vehiculele este un lucru corect.”.

O altă nouă funcţie pe care Uber o pregăteşte pentru serviciile sale din SUA este posibilitatea de a introduce anumiţi şoferi într-o listă de „favoriţi”. Astfel, clienţii pot cere în mod special o maşină a unui şofer care le-a plăcut, însă în acelaşi timp pot pune în pericol siguranţa şi intimitatea şoferilor. Momentan această funcţie este doar în teste pe anumite conturi, iar compania nu a anunţat-o în mod oficial.