China ameninţă cu represalii companiile de tehnologie care se supun embargoului impus de Statele Unite

Autorităţile de Beijing par hotărâte să lupte prin orice mijloace cu sancţiunile comerciale impuse de Statele Unite asupra gigantului Huawei, oficialii chinezi recurgând la ameninţarea companiilor care respectă interdicţiile impuse la ordinul preşedintelui Trump cu „consecinţe permanente” şi „pedepsire” dacă refuză continuarea relaţiilor comerciale fără un motiv justificat.

Simultan, partenerii care doresc să-şi consolideze poziţia în piaţa chineză sunt încurajaţi să se alăture activităţii de lobby, în sensul convingerii politicienilor americani să diminueze sau să renunţe la sancţiunile impuse până acum.

Întâlnirile purtate cu reprezentanţi ai companiilor private au implicat cel puţin trei divizii guvernamentale, fapt ce indică orchestrarea acestei iniţiative de la cel mai înalt nivel al conducerii partidului. Chiar dacă numele Huawei nu a fost menţionat în timpul discuţiilor, mesajul transmis nu prea lasă loc de interpretări asupra intenţiilor reale.

Cât despre efectul ameninţărilor făcute mai mult sau mai puţin discret, companiile vizate sunt puse practic să aleagă între a risca încălcarea legilor americane şi pierderea relaţiilor cu furnizorii şi fabricile partenere din China. În realitate, ameninţarea companiilor de tehnologie din Statele Unite ar putea fi intenţionată ca un argument în procesul de negociere purtat între cele două ţări, fără intenţii reale de a trece la fapte.