Doar 20% dintre americani vor mai deţine o maşină personală în 2030? Greu de crezut. Iată de ce Uber nu va înlocui atât de repede automobilele

08.05.2017
Doar 20% dintre americani vor mai deţine o maşină personală în 2030? Greu de crezut. Iată de ce Uber nu va înlocui atât de repede automobilele

În 2030 doar 20% dintre americani va mai deţine un automobil personal, se estimează într-un nou studiu, scris de Tony Sheba (co-fondator al think tank-ului RethinkX) şi James Arbib (antreprenor şi filantropist). Potrivit lor, acest lucru se va întâmpla deoarece oamenii vor prefera să folosească automobile electrice autonome oferite de servicii de ride-sharing precum Uber sau Lyft.

 

Iată câteva idei din studiul celor doi:

 

– Doar 1 din 5 americani va mai deţine un automobil în 2030.

 

– Folosirea unui vehicul electric autonom de la Uber sau Lyft va fi de 4-10 ori mai ieftină decât achiziţionarea şi întreţinerea unei maşini până în 2021.

 

– Cererea globală pentru petrol va atinge un nivel maxim de 100 de milioane barili pe zi în 2020 şi va scădea la 70 de milioane de barili în 2030.

 

– Renunţarea la automobilele personale va genera 1.000 de miliarde de dolari pe an, bani suplimentari pentru cheltuieli, disponibil pentru cetăţenii americani până în 2030. Consumul va creşte, iar economia va beneficia de pe urma acestui lucru.

 

– Traficul din oraşe va fi mult mai liber, deoarece mai puţine maşini vor circula pe străzi. Potrivit studiilor, automobilele din SUA petrec acum 95% din timp parcate.

 

 

Realitatea din 2017 arată că acest scenariu este puţin probabil

 

Oricât de optimiste ar părea aceste cifre, oamenii nu vor renunţa la automobilele personale în număr atât de mare în următorii 13 ani. Iar motivele sunt multe şi variate. Compania Deloitte a realizat anul acesta un sondaj în care a întrebat oamenii din 17 ţări ce părere au despre automobilele electrice autonome şi serviciile ride-sharing.

 

Atitudinea faţă de acestea este rezervată, deşi am fi tentaţi să credem că toată lumea este entuziasmată de aceste tehnologii şi servicii. Cercetarea Deloitte arată că, în 2017 (cu 13 ani înainte de anul 2030), oamenii sunt sceptici în ceea ce priveşte siguranţa oferită de vehiculele fără şofer.

 

Iată principalele idei din studiul Deloitte:

 

– Interesul pentru automobilele autonome a crescut doar uşor comparativ cu anul 2014 (cu 3% în SUA, cu 4% în China, iar în alte ţări, precum Germania sau Japonia, a scăzut).

 

– În toate cele 17 ţări acoperite de cercetare mai mult de 60% dintre cei intervievaţi sunt îngrijoraţi de siguranţa oferită de automobilele 100% autonome. Cel mai ridicat nivel de îngrijorare (81% dintre respondenţi), a fost înregistrat în Coreea de Sud, iar cel mai redus, de 62%, în China. Totodată, 72% dintre germani cred că aceste vehicule nu vor fi sigure.

 

 

– Consumatorii din America şi Europa nu sunt interesaţi de sisteme de propulsie alternative. Majoritatea sunt nemulţumiţi de autonomia redusă oferită de automobilele electrice şi de timpul necesar reîncărcării bateriilor. Totuşi, în China, 53% dintre respondenţi ar prefera ca următorul lor automobil să fie propulsat de un sistem hibrid (combustibil plus electricitate), unul electric sau altul alternativ, în defavoarea unui motor cu ardere internă. În Japonia, procentul celor care au răspuns la fel a fost de 42%. Totuşi, în Germania şi SUA interesul pentru sistemele de propulsie alternative este mult mai redus, fiind situat la 28%, respectiv 24%.

 

– Rata de utilizare a serviciilor de tip Uber este încă redusă. Cel mai ridicat nivel se înregistrează în China (47% dintre cei chestionaţi folosesc cel puţin o dată pe săptămână cu un astfel de serviciu). În alte ţări, însă, procentul este semnificativ mai mic: în SUA e de 23%, în Germania de 7%, iar în Japonia de 4%.

 

Totodată, vânzările de automobile noi au crescut la nivel global în 2016 cu 5,6%, la 84,24 milioane de unităţi, potrivit JATO.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult