Facebook Pay este o un nou serviciu de plăţi în cadrul reţelelor Facebook şi între utilizatorii acestora

13.11.2019
Facebook Pay este o un nou serviciu de plăţi în cadrul reţelelor Facebook şi între utilizatorii acestora

Facebook a pornit un nou serviciu de plăţi online pe platformele sale de socializare: Facebook Pay. Acesta va unifica metodele deja existente de plăţi din aplicaţiile de mesagerie precum Facebook Messenger sau WhatsApp şi va permite plata direct în aplicaţie pentru anumite produse sau servicii. De asemenea, Facebook Pay facilitează transferul de bani între utilizatorii de Facebook.

Serviciul Facebook Pay este lansat momentan doar în Statele Unite, urmând ca în viitor să fie extins şi în alte ţări. Desigur, Facebook nu oferă o dată concretă pentru această expansiune, iar serviciul de plăţi este complet separat de Libra, criptomoneda pe care compania doreşte să o lanseze anul viitor alături de alte companii partenere.

Facebook Pay permite donaţii către cauzele care strâng fonduri pe Facebook, plata unor servicii sau produse de pe pagini de business de pe Facebook şi posibilitatea de a cumpăra prin intermediul Facebook Marketplace produse. Momentan Facebook Pay este activ pe Facebook şi pe Messenger, urmând să ajungă şi pe WhatsApp şi/sau Instagram în viitorul apropiat.

Totuşi, utilizatorii vor putea alege modul în care serviciul de plăţi funcţionează. De exemplu, poţi seta platforma pe care Facebook Pay să fie activ. Dacă doreşti ca acesta să poată fi folosit doar pe Facebook, sau doar pe Messenger, ai această opţiune. În setările aplicaţiei poţi adăuga mai multe metode de plată, avantajul Facebook Pay fiind că nu trebuie să mai introduci de fiecare dată datele de pe card. De asemenea, aceasta este o metodă rapidă de a trimite bani între utilizatorii platformelor.

Facebook Pay funcţionează cu majoritatea cardurilor de credit şi debit din SUA şi cu PayPal, însă nu este momentan clar dacă va fi compatibil şi cu portofelul Calibra, care va fi dedicat criptomonedei Libra.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult