Qualcomm vrea un procent din costurile de reparaţie ale iPhone-urilor, chiar dacă brevetele sale nu acoperă asta

22.02.2019
Qualcomm vrea un procent din costurile de reparaţie ale iPhone-urilor, chiar dacă brevetele sale nu acoperă asta

Qualcomm a avut parte de câteva victorii mai mici în Germania şi China, forţând Apple să cedeze prin schimbarea componentelor interne ale unor modele de iPhone sau prin actualizări software. În Statele Unite ies însă la suprafaţă câteva detalii foarte interesante despre practicile producătorului american de microprocesoare. Compania nu doreşte numai bani pentru brevetele pe care Apple le-ar folosi pentru dezvoltarea de dispozitive mobile, ci şi din reparaţiile şi dezasamblarea acestora în fabricile partenerilor săi.

Conform documentelor depuse înainte de începerea unui proces în Tribunalul din San Diego, California, Qualcomm doreşte să taxeze orice fel de intervenţie realizată asupra dispozitivelor care integrează tehnologia sa, chiar dacă licenţele acoperă doar dezvoltarea şi vânzarea acestora. Practic, dacă un client vine cu un iPhone stricat la un service Apple, compania nu ar mai trebui să plătească o taxă către Qualcomm pentru reparaţie.

Dacă telefonul este însă trimis către Foxconn sau un alt partener, Qualcomm ar taxa cu 5% respectiva tranzacţie de reparaţie. Acest lucru acoperă inclusiv dezemembrarea telefoanelor pentru reciclare, proces foarte important pentru Apple în încercarea de a oferi servicii şi produse cât mai ecologice.

Această frază extrasă din documentele oficiale explică destul de bine situaţia:

„De exemplu, să presupunem că Apple a plătit un partener precum Foxcon încă 20 de dolari pentru fiecare unitate de iPhone reparat, în cazul în care se strică, sau încă 10 dolari per unitate pentru dezmembrare şi reciclare. Acestea ar putea fi considerate tranzacţii colaterale legate de vânzarea telefonului, dar nu ar trebui luate în considerare pentru fiecare unitate în parte. Taxele în plus pentru reparaţii şi reciclare nu sunt supuse licenţelor şi nu intră în „preţul de vânzare”. Totuşi, Qualcomm vrea să încaseze un procent din aceste tranzacţii, chiar dacă nu se supun brevetelor pe care Qualcomm le deţine.”

Aceasta este prima dată când sunt menţionate astfel de practici din partea Qualcomm, toate procesele de până acum menţionând doar brevetele companiei şi nerespectarea acordului de plată pentru utilizarea lor.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult