Uber pierde licenţa de taxi într-o ţară europeană, după ce şoferii recrutaţi au fost descoperiţi lucrând fără asigurare

Uber pierde licenţa de taxi într-o ţară europeană, după ce şoferii recrutaţi au fost descoperiţi lucrând fără asigurare

De data aceasta, concurenţa celor de la Uber nu a fost stopată de simpatia autorităţilor faţă de firmele locale de taxi, ci lipsa de profesionalism a patronilor Uber, care au permis recrutarea de şoferi fără dovada că aceştia dispun de maşini asigurate conform legislaţiei locale.

Uber  şi-a pierdut licenţa de a opera vehicule de închiriat private în Londra, după ce autorităţile au constatat că mai mult de 14000 de curse au fost efectuate de şoferi care şi-au falsificat identitatea în aplicaţia Uber, încercând să-şi maximizeze profiturile circulând pe drumurile publice fără a avea încheiată asigurarea obligatorie.

Autoritatea Transport for London a anunţat decizia de a nu reînnoi permisul Uber la sfârşitul celor două luni regulamentare de probă acordată în septembrie, anunţând administratorii companiei că trebuie să rezolve mai întâi probleme legate de verificările şoferilor, 40 dintre aceştia fiind depistaţi fără asigurare valabilă, plus alte încălcări de natură să pună în pericol siguranţa pasagerilor.

Decizia retragerii licenţei Uber nu afectează în mod imediat business-ul companiei, contestarea deciziei şi procedura soluţionării acesteia câştigând un răgaz de 21 de zile pentru rezolvarea situaţiei apărute. Ultima dată când s-au aflat într-o situaţie similară, în septembrie 2017, administratorii Uber au convins în cele din urmă judecătorii să acorde o licenţă de 15 luni pentru continuarea activităţilor.

În propria apărare, administratorii Uber declară că de la semnalarea acestor ptobleme, în luna mai 2019, au fost luate măsuri corective pentru auditul mai eficient al şoferilor care urmează să circule pe străzile Lodrei.

În prezent, Uber numără un colectiv de 45000 şoferi autorizaţi şi 3.5 milioane de clienţi care se bazează pe serviciile companiei pentru deplasările zilnice în metropola britanică, o eventuală interzicere a activităţilor riscând să perturbe semnificativ reţeaua de transport londoneză, şi aşa foarte aglomerată.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult