Canon introduce senzori HS pe cinci compacte PowerShot şi IXUS

08.02.2011
Canon introduce senzori HS pe cinci compacte PowerShot şi IXUS

Senzorii HS au fost rezervaţi până acum pentru
modele aparte
în gama de aparate foto compacte de la Canon.
Mare ne-a fost însă surpriza să descoperim că alături de
aparatele DSLR EOS 600D
şi EOS 1100D, producătorul nipon a
anunţat şi cinci compacte cu senzorii menţionaţi. PowerShot
SX230 HS este primul aparat foto compact cu modul GPS integrat de
la Canon.
Cu o grosime de doar 33 mm, el dispune de un
obiectiv cu zoom optic 14 x. În spatele său se află un senzor CMOS
iluminat din spate de 1/2.3″ cu 12.1 MP. El permite aparatului să
filmeze la rezoluţie full HD cu 24 fps, dar şi la rezoluţie QVGA cu
120 sau 240 fps. Rezultatul acestui ultim mod de filmare este redat
la 24 sau 30 fps pentru a încetinii de 8-10 ori înregistrarea.

Canon PowerShot SX230 IS

Ecranul de 3″ al lui Canon SX230 HS are o rezoluţie mai mare
decât la majoritatea compactelor, toate butoanele şi rotiţele fiind
dispuse în dreapta lui. La capitolul filmare, aparatul se laudă şi
cu efectul de miniaturizare pe care l-am testat în premieră

la SX30 IS
. Printre alte facilităţi ale lui SX230 HS se numără
stabilizarea optică a imaginii, valori ISO între 100 şi 3200 şi
buton dedicat pentru înregistrare video. În plus, pentru această
cameră a fost creată o carcasă opţională, rezistentă la scufundări
de până la 40 de metri. Canon SX230 HS va costa aproximativ
300 €. Dacă modulul GPS nu vă interesează, pe piaţă va intra şi
Canon SX220 HS cu specificaţii indentice, la preţul de 270
€.

Canon PowerShot SX230 IS - ecranul şi butoanele

Alături de compactele cu zoom mare de mai sus, Canon a lansat şi
trei ultra-compacte din gama IXUS, 220 HS, 115 HS şi 310
HS
, dotate cu acelaşi senzor de 12,1 MP. Prima oferă
acelaşi un obiectiv stabilizat cu zoom optic 5x, un ecran 2.7″ şi
filmare full HD într-un corp de 20 mm. Cea de-a doua a primit un
obiectiv cu zoom optic 4x, facilităţile oferite de senzor la
capitolul filmare şi ISO fiind identice pentru toate cele cinci
aparate. IXUS 310 IS este modelul din gama de top şi se laudă cu un
ecran sensibil la atingere de 3.2″. Canon IXUS 220 HS va
costa aproximativ 200 €, iar modelul IXUS 115 HS va avea un preţ de
180 €. Preţul estimativ pentru Canon IXUS 310 HS este de 300 €.
Toate cele cinci aparate vor fi disponibile în luna
martie.

Canon IXUS 220 HS

Canon IXUS 115 HS

Canon IXUS 310 HS

Canon IXUS 310 HS - ecranul

Urmărește Go4IT.ro pe Google News