Google ar putea cumpăra Lytro, dezvoltatorul tehnologiei care putea să refocalizeze fotografiile

22.03.2018
Google ar putea cumpăra Lytro, dezvoltatorul tehnologiei care putea să refocalizeze fotografiile

Google nu este prima companie la care ne gândim atunci când vorbim despre fotografie, însă în ultimii ani telefoanele sale au fost desemnate drept „cele mai bune de pe piaţă” la momentul lansării. Astfel, nu este de mirare că gigantul online este interesată să achiziţioneze tehnologii avansate în acest domeniu. În ţinta Google este acum Lytro, producătorul de camere foto neconvenţionale, care poate realiza imagini ce pot fi re-focalizate după ce au fost captate.

Lytro a lansat până în prezent doar două camere foto, una de dimensiuni mici şi una cu corp de tip „bridge”, care puteau realiza fotografii prin captarea întegului câmp de lumină. Diferenţa între imaginile realizate în modul clasic, care salvează un instantaneu al conţinutului care este vizibil de către senzor prin obiectiv, fişierele care captează câmpul de lumină pot fi refocalizate în orice punct al imaginii, software-ul Lytro permiţând şi mici mişcări de perspectivă pentru crearea de efecte 3D sau pentru reîncadrare.

Din păcate Lytro nu a reuşit să atragă public interesat de această tehnologie, nici măcar după ce a demonstrat posibilitatea captării de clipuri video tridimensionale în timp real pentru redarea în realitate virtuală. Google ar putea achiziţiona tehnologia, brevetele şi o parte din echipa Lytro pentru aproximativ 40 de milioane de dolari, deşi anumite zvonuri spun că acestea ar putea fi evaluate la 25 de milioane şi că Facebook şi Apple sunt de asemenea interesate de achiziţie. Se pare că o parte din echipa Lytro a fost deja disponibilizată în anticiparea vânzării.

Având în vedere că deja Google se bazează foarte mult pe procesare software pentru realizarea de fotografii, iar tehnologia Lytro a fost deja demonstrată în produse reale, nu ar fi ieşit din comun să o vedem aplicată şi pe generaţiile următoare de dispozitive Pixel, în cazul în care achiziţia va avea loc. Posibilitatea de a refocaliza fotografiile ar putea salva multe cadre unice, stricate din neatenţie sau din cauza tehnologiei slabe care nu poate ţine pasul cu acţiunea din jur.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult