GoPro lansează primul accesoriu de vlogging pentru Hero 8 Black: o lampă LED

Autor: Cătălin Niţu 23.12.2019
GoPro lansează primul accesoriu de vlogging pentru Hero 8 Black: o lampă LED

GoPro a anunţat alături de noua sa cameră de acţiune, Hero 8 Black, şi trei noi accesorii, dedicate celor care doresc să facă şi „altceva” cu micuţa cameră 4K, în afară de captura activităţilor de sporturi extreme. Este vorba despre o serie de accesorii pentru „vlogging”, care urma să fie lansată înainte de sfârşitul anului. Se pare însă că GoPro întârzie cu aceste dispozitive adiţionale, însă a reuşit să lanseze primul accesoriu acum, la final de decembrie: o „lanternă” LED pentru filmări pentru condiţii de iluminare improprii.

Light Mod, aşa cum este numită această sursă de lumină, nu are însă pe ce să se ataşeze încă. Media Mod, accesoriul care „îmbracă” GoPro Hero 8 Black încă nu a fost lansat şi va ajunge în magazine din luna ianuarie. Acesta va integra şi un microfon de calitate ridicată, şi va permite şi ataşarea încă unui accesoriu pe un spaţiu de montură de top „hotshoe”.

Astfel, cei care cumpără acum noul GoPro Light Mod, îl pot ataşa doar pe alte accesorii mai vechi, precum suportul pentru cap, care devine astfel o „frontală” pentru a ilumina în direcţia în care se uită utilizatorul, The Handler, un mâner care pluteşte şi de clips-ul magnetic, care permite ataşarea camerelor GoPro şi accesoriilor de haine sau alte obiecte.

Cel de-al treilea accesoriu GoPro, Display Mod, care va ataşa un display extern de micuţa cameră, pentru a putea vedea mai bine cadrele în timpul filmării şi pentru a permite realizarea de vlog-uri cu preview în timp real, va ajunge pe piaţă abia în luna martie, la jumătate de an după lansarea oficială a modelului GoPro Hero 8 Black.

Din fericire, Hero 8 Black a fost modelul care a adus un nou design, deci accesoriile pe care utilizatorii le vor cumpăra pentru acesta vor putea fi folosite cu siguranţă şi pe următoarele câteva generaţii, înainte ca GoPro să vină cu o nouă carcasă exterioară. Astfel, cele trei accesorii din gama „Mods”, probabil că vor rămâne pe rafturi câţiva ani buni de acum înainte, iar în anii următori, compania ar putea lansa şi alte astfel de accesorii pentru camerele sale de acţiune.