Apple amână lansarea căştilor wireless AirPods

Autor: Cătălin Niţu 27.10.2016
Apple amână lansarea căştilor wireless AirPods

Cei care aşteptau cu nerăbdare noile căşti wireless AirPods de la Apple vor fi dezamăgiţi să audă că acestea nu vor mai fi lansate în luna octombrie, aşa cum era plănuit iniţial. Având în vedere că mai sunt doar câteva zile până intrăm în luna noiembrie, iar în această seară Apple va introduce noi produse din gama Mac. AirPods ar trebui să fie compatibile cu toate produsele Apple din ultimii câţiva ani echipate cu Bluetooth.

Căştile AirPods au surprins mulţi dintre fanii Apple care aşteptau de multă vreme lansarea unei versiuni wireless a deja clasicelor EarPods. Căştile integrează difuzoare, senzori cu infraroşu, microfoane, baterii şi accelerometru într-o construcţie aproape identică cu cea a căştilor pe fir incluse în pachetul fiecărui iPhone şi iPod. Se pare însă că miniaturizarea tehnologiei nu este atât de simplă, iar Apple nu doreşte să lanseze un produs care nu se ridică la standardele sale calitative.

ArsTechnica a primit o declaraţie oficială din partea Apple pentru a clarifica această situaţie. Apple susţine că trebuie să mai lucreze la îmbunătăţirea căştilor pentru a fi gata pentru a fi folosite de către utilizatorii finali, însă nu a oferit o dată nouă de lansare. Este posibil să mai dureze câteva luni până când vom găsi AirPods pe piaţă şi nu este încă destul de clar care este problema pe care au depistat-o atât de târziu în procesul de fabricaţie.

Căştile AirPods au fost diponibile pentru testare la lansarea iPhone 7 din luna septembrie, iar câţiva membri ai presei le-au testat şi au oferit impresii pozitive despre acestea. Întrucât Apple este o companie foarte secretoasă, este posibil să nu aflăm niciodată motivul real din spatele acestei amânări.