Apple renunţă la jack-ul audio de pe iPhone. Sunt consumatorii pregătiţi? [INFOGRAFIC]

07.09.2016
Apple renunţă la jack-ul audio de pe iPhone. Sunt consumatorii pregătiţi? [INFOGRAFIC]
Trendul început de LeEco şi Motorola, care au eliminat jack-ul audio de pe unele dintre cele mai recente modele de smartphone-uri, va fi continuat de Apple odată cu lansarea iPhone 7. Totuşi, oamenii preferă în continuare căştile cu fir, în defavoarea celor care se conectează wireless la dispozitive. Asta deoarece modelele Bluetooth sunt mai scumpe. 
 
Un infografic realizat de Statista arată că, ţinând cont de numărul de unităţi vândute, căştile cu fir domină în SUA, cu o cotă de piaţă de 83%. Totuşi, când vine vorba de valoarea pieţei, modelele Bluetooth generează 54% din venituri. Cifrele sunt relevante deoarece SUA este a doua cea mai mare piaţă din lume pentru smartphone-uri, după China. 
 
Steve Wozniak, unul dintre co-fondatorii Apple, a criticat decizia companiei de a renunţa la jack-ul audio. El a declarat recent pentru The Australian Financial Review: „Nu voi folosi Bluetooth… Nu îmi place wireless-ul (n.e. – pentru muzică)”. Potrivit lui, calitatea sunetului pur şi simplu nu este la fel de bună ca atunci când semnalul este transmis prin fir. Asta deoarece Apple foloseşte un standard wireless Bluetooth audio mai vechi, spre deosebire de Android, în care este implementat noul standard Qualcomm aptX, care oferă o calitate ridicată.

Infographic: Bluetooth Headphones Trail in Numbers, Lead in Value | Statista
You will find more statistics at Statista

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult