Concepte de ceasuri ce le-am dori la mână

26.11.2008
Concepte de ceasuri ce le-am dori la mână

În preumblările noastre pe Internet în căutarea unor gadget-uri ce ar merita atenţia noastră am ajuns pe pagina personală a unui designer francez. David Turpin are destulă experienţă în design industrial şi aceasta se vede în lucrările de mai jos. Ele pot fi construite foarte uşor cu tehnologia actuală, deşi costurile ar fi mai mari pentru unele modele.

O interpretare moderna a unui concept clasic

Modelul de mai sus este o interpretare modernă a unui concept clasic. Cele 12 LED-uri de pe marginea cadranului se aprind pe rând pentru a indica ora. Minutele sunt afişate pe un mic ecran central. Mai jos se găseşte un concept creat pe aceeaşi idee. Cadranul simplificat este integrat în brăţara fixă care ar putea fi construită din plastic. Combinaţia de culori alb-negru-portocaliu este inspirată.

Ceas-bratara simplist

Cel de-al treilea model care ne-a atras atenţia se menţine pe linia simplă a designerului. Ora este indicată cu ajutorul a două limbi subţiri de culori diferite ce par să fie afişate de ecranul LCD sau OLED care acoperă tot cadranul. În galeria de produse a David Turbin se mai găsesc câteva gadget-uri pentru birou mai mult decât interesante. O puteţi accesa aici.

Ecranul LCD sau OLED acopera tot cadranul

Urmărește Go4IT.ro pe Google News