FlodiMate este o maşină care împachetează hainele, dar nu te scapă complet de această corvoadă

02.06.2016
Potrivit unor statistici, un om petrece 375 de zile din viaţă împachetând haine. FoldiMate este o maşină capabilă să împacheteze, calce şi să facă mai moi hainele. Împăturirea unui articol vestimentar durează 10 secunde, iar după ce maşina termină tot ce mai trebuie să facă utilizatorul este să bage hainele în dulap. Asta până când se va inventa un dispozitiv care face chiar şi acest lucru. 
 
Compania susţine că folosind maşina oamenii pot împacheta hainele de două ori mai repede decât manual. 
 
 
Până aici totul sună excelent, dar, din nefericire, proprietarii de FoldiMate nu pot sta cu mâinile în sân în timp ce maşina lucrează în locul lor. Fiecare haină trebuie aşezată pe o „şenilă” cu cârlige care poate ţine 15-20 de articole. Mai mult, maşina nu poate împacheta orice haine, precum prosoape de baie de mari dimensiuni sau articole mai mici precum şosetele. 
 
Nici preţul nu este prea accesibil la nivelul de 850 de dolari. Cei care doresc FoldiMate vor trebui să aştepte până în 2018. Pre-comenzile vor putea fi făcute anul viitor. 
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult