Galaxy Buds2: căști noi cu ANC și redare de lungă durată de la Samsung

11.08.2021
Galaxy Buds2: căști noi cu ANC și redare de lungă durată de la Samsung

Samsung a prezentat pe lângă telefoane și ceasuri și o nouă pereche de căști true Wireless, Galaxy Buds2. Acestea par să fie întruchiparea tuturor lecțiilor pe care Samsung le-a învățat în ultimii câțiva ani de la lansarea căștilor IconX și Galaxy Buds din prima generație, oferind majoritatea capabilităților pe care utilizatorii le așteaptă de la o astfel de pereche.

Galaxy Buds2 oferă toate funcțiile de pe modelele de top, la un preț de medie

Vorbim despre căști cu difuzoare pe două căi, pentru separarea sunetelor înalte și joase, echipate cu tehnologie ANC (Active Noice Cancelling) și care promit o calitate superioară a sunetului captat pentru conversații. Căștile beneficiază de un design similar cu cel al modelului Galaxy Buds Pro, in-ear. Fiecare cască integrează două microfoane la exterior și unul la interior, pentru anularea zgomotului, alături de un VPU (Voice Pick-up Unit) pentru înregistrarea vocii.

Galaxy Buds2 buds

Anularea zgomotului ambiental poate fi setat pe trei niveluri și poate bloca 98% din zgomotele din jur. Samsung se laudă cu o latență scăzută pentru aceste căști, ceea ce va permite redarea sunetelor simultan cu imaginile de pe ecran. Acest lucru este realizat prin Bluetooth 5.2, cea mai recentă tehnologie de conectivitate wireless pentru accesorii.

Alte noutăți ale noilor Galaxy Buds2 sunt posibilitatea de a le conecta la un PC cu Windows prin aplicația Galaxy Wearable, care permite și configurarea egalizatorului de sunet sau a funcțiilor ANC. De asemenea, prin aplicația de mobil, poți identifica care sunt dopurile din silicon potrivite urechii tale.

Galaxy Buds2 graphite

Căștile Galaxy Buds2 oferă 5 ore de redare continuă cu anularea zgomotului ambiental pornită și până la 8 ore de redare normală. Cutia de încărcare poate să le alimenteze de încă 2-3 ori complet, iar aceasta poate fi încărcată fie prin USB-C, fie prin încărcare wireless.

Noile căști vor fi livrate începând de pe 27 august în patru nuanțe: Graphite (gri), White (alb), Olive (verde) și Lavender (mov). Prețul de lansare este de 149 euro.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult