Google anunță Pixel Buds Pro, primele căști Pixel Buds cu funcție Noise Canceling

12.05.2022
Google anunță Pixel Buds Pro, primele căști Pixel Buds cu funcție Noise Canceling

Pixel Buds Pro vor fi cele mai scumpe căști din seria promovată de Google, dar și cele mai bune, fiind primele care dispun de tehnologie activă pentru anularea zgomotului de fundal.

Pentru a da produsului său un avantaj competitiv, Google a dezvoltat propriu său algoritm de Noise Canceling. Până la un punct, sistemul funcționează ca și la alte căști similare, sunetul ambiental fiind captat cu microfoane orientate spre exterior. „Magia” se petrece însă la nivelul procesorului cu design proprietar, capabil să filtreze zgomotul ambiant mai rapid de cât la alte produse similare. Latențele mult reduse reprezintă cheia pentru blocarea eficientă a zgomotelor ambiante, fără a introduce în mod neintenționat zgomote „parazite”, care pot genera disconfort la utilizare prelungită.

Având la dispoziție un sistem mai eficient de anulare a zgomotului, Google poate folosi „doape” care presează mai puțin în canalul urechii, din nou, îmbunătățind confortul resimțit. În cele din urmă, sistemul Noise Canceling mai eficient poate fi optimizat și pentru un consum mai redus de energie, crescând astfel autonomia bateriei. Per total, căștile Pixel Buds Pro ar trebui să fie unele dintre cele mai bune de pe piață, justificând prețul cerut de Google, care nu este tocmai mic.

Astfel, fanii produselor din seria Pixel vor trebui să scoată din buzunar nu mai puțin de 199 dolari, iar asta dacă aleg să participe la campania de precomandă, cu termen de livrare începând cu data de 21 iulie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult