Tronsmart Apollo Air review: căşti true wireless cu funcție noise canceling

25.06.2021
Tronsmart Apollo Air review: căşti true wireless cu funcție noise canceling

Apollo Air este un set de căști true-wireless livrat de producătorul asiatic Tronsmart, prevăzut cu funcție de anulare a zgomodului de fundal. Produsul bazat pe chipsetul Qualcomm QCC3046 și dispune de certificare aptX pentru decodare audio fără pierderi de calitate.

Deși sunt livrate de un producător reconoscut pentru oferta de accesorii cu preț accesibil, căștile Tronsmart Apollo Air ar putea fi la fel de bine semnate de un brand premium, confortul în utilizare şi calitatea audiţiei depăşind aşteptările.

Prezentare

Livrate într-o cutiuţă pentru transport care include acumulator propriu, căştile Tronsmart Apollo Air sunt mereu încărcate şi gata de folosire, acumulatorii instalaţi separat în fiecare cască promițând până la 5 ore de redare continuă la ascultarea de de muzică, sau 20 ore prin încărcări succesive folosind cutia pentru transport.

Tronsmart Apollo Air

Pachetul include trei seturi de perniţe cu membrană de cauciuc. Cu diametre diferite, acestea pot fi schimbate cu uşurinţă pentru obţinerea unei potriviri cât mai bune cu forma anatomică a urechii, rezultând nu doar o fixare fermă a căştilor care nu vor cădea în timpul sesiunilor de alergare, cât şi reproducerea mai convingătoare a efectelor de bass din melodiile preferate.

Căşti de tip intra-auricular, Tronsmart Apollo Air au un design care ţine cont de fizionomia urechii. Fixarea în urechi se face cu ajutorul perniţelor ce au şi rol de blocare a zgomotelor ambiante. Acumulatorul şi electronica din fiecare cască sunt plasate cât mai aproape de ureche, însă principalul atu pentru acest set de căști este greutatea foarte redusă, șansele ca acestea să-ți cadă din urechi în timpul deplasării fiind minime.

La fel ca nişte dopuri pentru urechi, căştile Tronsmart Apollo Air asigură etanşare perfectă folosind pernuţele din dotare, scopul fiind maximizarea presiunii acustice indusă de difuzoarele miniaturale. Alegând setul potrivit de pernuţe pentru urechi, putem obţine o fonoizolare decentă a zgomotelor ambiante, chiar dacă nu la fel de bună ca la folosirea unui set de căşti de tip over-the-ear, care-ți învăluie întreg pavilionul urechii folosind cupe din material moale.

Tronsmart Apollo Air

Înzestrate cu un procesor audio de generaţie recentă, căştile Tronsmart Apollo Air suportă standardul Bluetooth 5.2, mai eficient din punct de vedere al consumului de energie. Fără fir care să conecteze cele două căşti, acestea se auto- sincronizează la fiecare utilizare, oferind audiţie stereo. Interesant este că fiecare cască dispune de propriul microfon, făcând posibilă desfăşurarea apelurilor de voce în modul stereo bidirecţional. Iar dacă dorim să nu fim deconectaţi de zgomotele ambiante (spre exemplu, în timp ce conducem autovehicule), putem lăsa casca pentru urechea stângă în cutiuţa pentru transport. Casca pentru urechea dreaptă va funcţiona în modul mono, atât la audiţia de muzică dar şi la preluarea apelurilor telefonice.

Experienţa în utilizare

Foarte uşoare şi lipsite fire care să atârne de ureche, căştile Tronsmart Apollo Air sunt genul de accesoriu pe care uiţi că îl porţi.

Prevăzută cu capac de protecţie, cutiuţa pentru transport este sigur de folosit, atât capacul dar și căştile fiind ţinute în poziţia pentru încărcare cu ajutorul unor magneţi destul de puternici. Totuşi, contactul cu pinii auriți nu este perfect chiar de fiecare dată, fiind recomandabil să verifici aprinderea LED-ului ce confirmă declanșarea procesului de încărcare, reașezând căștile dacă este nevoie. Un alt aspect pe care nu m-aş baza prea mult este protecţia la apă promisă de producător, certificarea IP45 fiind doar pentru stropire accidentală.

În ce priveşte audiţia oferită, căştile Tronsmart Apollo Air reuşesc să lase o impresie bună. Volumul sonor este neașteptat de puternic, bass-ul este puternic iar frecvenţele înalte sunt destul de clar definite. Totuşi, cei care aşteaptă să aibă parte de o experienţă Hi-Fi comparabilă folosirii unor căşti premium nu vor fi daţi pe spate de dinamica oferită, căştile oferind o audiţie potrivită pentru uz general.

Tronsmart Apollo Air

Convorbirile se aud clar pentru ambii participanţi la discuţie, însă vocea auzită prin casca audio nu este chiar la claritate HD, compresia folosită de căştile Tronsmart Apollo Air în modul hands-free fiind inferioară celei disponibilă la audiţia de muzică.

Dependentă şi de volumul sonor, durata de utilizare oscilează între 3 şi 5 ore de folosire continuă. De menționat este că producătorul a implementat și un mecanism pentru economisirea bateriei, asigurând auto-oprirea căștilor după o perioadă mai lungă de inactivitate. Asta ar putea fi un inconvenient dacă, spre exemplu, folosești căștile Apollo Air împreună cu PC-ul și ai nevoie de ele doar intermitent. Odată descărcate, căştile nu trebuie decât aşezate în cutiuţa pentru transport, al cărei acumulator este suficient pentru întreaga zi. Încărcarea completă durează aproximativ o oră şi nu depinde de folosirea unui cablu separat, cu condiţia să ne reamintim să alimentăm şi adaptorul de buzunar atunci când avem în preajmă un port USB liber sau încărcător pentru telefon.

Tronsmart Apollo Air

Concluzie

Cu preţ de 65.99 dolari şi livrare gratuită, căştile Tronsmart Apollo Air au un raport preţ/performanţă foarte competutiv. Construcția din plastic alb nu este chiar de nivel premium, însă greutatea redusă și autonomia bună a bateriei  sunt avantaje clare.

Audiţia este de bună calitate, iar cei care doresc volum ridicat și bass puternic dintr-un set de căști wireless cât mai compacte nu vor avea prea multe de reproșat.

Ca și soluţie relativ low-cost pentru înlocuirea căştilor cu fir, Tronsmart Apollo Air sunt o alegere interesantă, mai ales pentru cei care doresc o fixare cât mai bună în urechi și tehnologie noise-canceling.

Important de știut, căștile pot fi administrate și cu aplicația de mobil Tronsmart, permițând aplicarea de profile audio personalizate, re-maparea comenzilor touch și chiar aplicarea unor actualizări de firmware care remediază diverse bug-uri și îmbunătățesc funcționalitatea produsului.

Preţ şi disponibilitate

Elegante şi practice, căştile Tronsmart Apollo Air pot fi achiziţionate la preţul 65.99 dolari, cu livrare gratuită şi fără alte taxe pe teritoriul UE.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult