Google Glass nu este un produs mort, afirmă Eric Schmidt

Autor: Dorian Prodan 25.03.2015
Google Glass nu este un produs mort, afirmă Eric Schmidt

Atunci când Google a început să închidă magazinele retail în care comercializa ochelarii Glass şi a anunţat încetarea dezvoltării software, cei interesaţi de piaţa accesoriilor inteligente au ridicat din sprâncene, iar atunci când dezvoltarea acestora a fost preluată de către o altă divizie fără a se anunţa vreun plan concret de viitor, mulţi au considerat că faimosul produs a fost de fapt condamnat la moarte. Eric Schmidt afirmă cu totul altceva.

Într-un interviu acordat celor de la Wall Street Journal, preşedintele Google a afirmat că Google Glass nu este nicidecum un produs mort, acesta fiind chiar foarte important pentru viitorul companiei. La începutul acestui an, Google a anunţat că dezvoltarea produsului Glass nu mai intră în competenţele faimoaselor laboratoare Google X şi că acesta a fost preluat de o divizie specială condusă de Tony Fadell, părintele celebrului player portabil iPod şi al termostatului inteligent Nest. Compania nu a oferit la acea vreme nici un detaliu suplimentar, unele persoane interpretând această tăcere ca pe o operaţiune discretă de măturare sub preş.

Eric Schmidt afirmă că Google a investit mult prea mult în Glass şi că nu are de gând să renunţe la ideea dezvoltării unui produs de larg consum. Acesta afirmă că produsul este foarte important pentru Google, un comentariu previzibil dacă ţinem cont de preconizata explozie a pieţei accesoriilor conectate şi de importanta experienţei acumulate de companie până acum. Preşedintele Google nu a mai oferit însă şi alte detalii, perioada în care ne-am putea aştepta măcar la nişte informaţii noi despre soarta produsului fiind necunoscută.

Conform unor zvonuri anterioare, noul manager al proiectului ar fi afirmat că versiunea îmbunătăţită a ochelarilor Google Glass va fi lansată numai atunci când va fi „perfectă”, însă ce înţelege Tony Fadell prin această perfecţiune, doar el şi echipa lui ştiu în acest moment. La finele anului trecut, alte informaţii neoficiale au susţinut că a doua versiune majoră a ochelarilor Glass va folosi o platformă Intel, probabil compactul Quark, că va avea o autonomie mai bună şi că va fi oferită la un preţ mult mai atrăgător decât piperata sumă de 1500 de dolari cerută pentru versiunea Explorer.

Tags: