Honor Choice sunt primele căști True Wireless lansate sub brandul Honor

06.07.2020
Honor Choice sunt primele căști True Wireless lansate sub brandul Honor

Creat de Huawei pentru a reuni produse din gama de buget, brandul Honor cuprinde acum și un set căști True Wirelss – Honor Choice.

Lansate pe plan global, căștile Honor Choice sunt prevăzute „tehnologie binaurală sincronă de transmisie” și drivere cu diametru de 7mm, promițând o audiție cu sunet clar și bass pătrunzător.

Performanțe mari la un preț mic

Potrivit listei oficiale cu specificații, căștile folosesc conexiune Bluetooth 5.0 cu latență de 130 milisecunde și dispun de microfon dual cu funcție de anulare a zgomotului de fundal, pentru convorbiri clare chiar și în spațiile aglomerate.

Construcția cu design minimalist folosește asamblare ermetică, oferind protecție împotriva stropirii cu apă și pătrunderii de praf. Din păcate, finisajele aproape exclusiv din plastic alb-lucios sunt vulnerabile la zgârieturi superficiale și pătare, prin contactul prelungit cu anumite articole de îmbrăcăminte.

Designul cu pernițe din silicon asigură o fixare etanșă în urechi, pentru blocarea eficientă a zgomotelor ambiante și redarea mai convingătoare frecvențelor joase. Totuși, pentru și mai bună izolare a zgomotului ambiant, doritorii vor trebui să se orienteze către un produs cu funcție activă noise canceling.

Fiecare cască este prevăzută cu un acumulator de 55mAh, peste altor produse cu preț similar, autonomia obținută fiind de peste 5 ore la redarea de muzică. Cutiuța pentru transport prevăzută cu acumulator de 500 mAh poate oferi până la 24 ore de autonomie, prin încărcări succesive. Încărcarea acesteia se poate face prin același cablu USB-C folosit și cu telefonul mobil, nefiind nevoie de un adaptor AC suplimentar.

Căștile Honor Choice sunt prevăzute cu tag NFC pentru instalare rapidă, prin simpla apropiere de telefoane cu NFC compatibile.

Disponibile și în țări europene, precum Marea Britanie, Franța, Spania și Germania, căștile Honor Choice pot fi comandate la prețul de 34.9 euro.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult