Tronsmart Onyx Ace review: căşti true wireless cu preţ rezonabil

Autor: Aurelian Mihai 04.07.2020
Tronsmart Onyx Ace review: căşti true wireless cu preţ rezonabil

Inspirate de gama unui cunoscut producător de accesorii premium, căştile Tronsmart Onyx Ace inspiră prin designul exterior foarte elegant, greutatea redusă și prezența certificării aptX, garantând fidelitate audio superioară și claritate bună la preluarea apelurilor de voce.

Cum se prezintă căștile Tronsmart Onyx Ace

Prezentate într-o cutiuţă pentru transport care include acumulator propriu, căştile Tronsmart Onyx Ace sunt mereu încărcate şi gata de folosire, acumulatorii instalaţi separat în fiecare cască susţinând până la 5 ore de redare continuă la audiţia de muzică (la volum mediu), sau 24 ore prin încărcări succesive folosind carcasa pentru transport. Pornind de la ideea că majoritatea utilizatorilor nu le vor folosi încontinuu, soluţia folosirii unei carcase pentru transport cu funcţie de încărcare este un bun compromis pentru obţinerea unui design compact şi greutate cât mai redusă a căştilor.

La fel ca rivalele Apple AirPods, căștile Onyx Ace nu sunt prevăzute cu perniţe cu membrană de cauciuc, acest design venind deopotrivă cu avantaje și dezavantaje. Pe de o parte, forma ergonomică și greutatea redusă permit o utilizare foarte confortabilă și potrivire cu aproape orice formă a urechii. Dezavantajul este că în lipsa potrivirii etanșe la nivelul urechilor, blocarea zgomotelor ambiante este mai puțin eficientă iar audiția oferită nu are nivelul de bass pătrunzător întâlnite la alte perechi de căști optimizate pentru muzică.

Căşti de tip intra-auricular, Tronsmart Onyx Ace au un design care ţine cont de fizionomia urechii, potrivirea fiind, teoretic, universală. Fixarea în urechi se face și cu ajutorul tortițelor extinse la partea de jos, rolul acestora fiind sprijinire la baza urechii și manevrare ușoară.

Acumulatorul şi electronica din fiecare cască sunt plasate aproape exclusiv în porțiunea de carcasă inserată în pavilionul urechii, greutatea tortiței vizibilă la exterior fiind aproape neglijabilă. Centrul de greutate mutat practic în ureche scade foarte mult riscul desprinderii accidentale, spre exemplu, în timpul sesiunilor de alergări. Totuși, dacă una dintre căști scapă din ureche în perioadele când nu este redată muzică, șansele de a sesiza imediat lipsa acesteia sunt reduse.

Căști wireless ieftine cu tehnologie aptX și noise canceling

Deși chipsetul audio Qualcomm QCC3020 include o implementare a tehnologiei noise-canceling, aceasta vine doar în sprijinul purtării convorbirilor de voce, căștile dispunând de un sistem cu patru microfoane care separă în mod eficient vocea de zgomotele ambinante.

Înzestrate cu suport pentru codecul aptX și suport pentru standardul Bluetooth 5.0, căştile Tronsmart Onyx Ace promit deopotrivă o audiție care nu compromite fidelitatea sursei audio originale și folosirea eficientă a bateriei.

Fără fir care să conecteze cele două căşti, acestea se auto-conectează şi sincronizează la fiecare utilizare, oferind audiţie stereo. Interesant este că fiecare cască dispune de câte două microfoane, făcând posibilă desfăşurarea apelurilor de voce în modul stereo bidirecţional. Iar dacă dorim să nu fim deconectaţi de zgomotele ambiante (spre exemplu, în timp ce conducem autovehicule), putem lăsa casca pentru urechea stângă în cutiuţa pentru transport. Casca pentru urechea dreaptă funcționând în modul mono, atât la audiţia de muzică dar şi la preluarea apelurilor telefonice.

Experienţa în utilizare

Foarte uşoare şi lipsite fire care să atârne de ureche, căştile Tronsmart Onyx Ace sunt genul de accesoriu pe care uiţi că îl porţi.

Prevăzută cu capac de protecţie, cutiuţa pentru transport este sigur de folosit, căştile fiind bine fixate în poziţia pentru încărcare. De ajutor este și sistemul de LED-uri pentru nivelul de încărcare a bateriei, care va reaminti să încărcăm la timp cutiuța pentru transport. Totuşi, nu m-aş baza prea mult pe protecţia la apă promisă de producător, construcţia neetanşă protejând cel mult de stropire accidentală. În plus, plasticul alb-lucios este vulnerabil la zgârieturi și pătare, la contact prelungit cu anumite tipuri de îmbrăcăminte.

În ce priveşte audiţia oferită, căştile Tronsmart Onyx Ace reuşesc să lase o impresie bună. Volumul sonor este suficient de puternic fără a induce distorsiuni la nivelul maxim, bass-ul este mai puțin pătrunzător decât la alte modele de căști, dar te obișnuiești cu asta după câteva ore de folosire. Frecvenţele înalte și mediile sunt clar definite, contribuind la o experienţă Hi-Fi destul de bună.

Exact opusul unor doape pentru urechi, căştile Tronsmart Onyx Ace sunt potrivite celor care vor să audă aproape neperturbat zgomotele ambiante din jur, adăugând experiența audiției muzicale cu riscuri minime asupra siguranței personale.

Convorbirile se aud clar pentru ambii participanţi la discuţie, însă vocea auzită prin casca audio nu este chiar la claritate HD, compresia folosită de căştile Tronsmart Onyx Ace în modul hands-free fiind inferioară celei disponibilă la audiţia de muzică.

Concluzie

Cu preţ de 120 Lei şi livrare gratuită, căştile Tronsmart Onyx Ace au un raport preţ/performanţă excelent. Mulțumită folosirii unui chipset Qualcomm cu eficiență energetică ridicată, autonomia bateriei per ciclu de utilizare este mulțumitoare. Fidelitatea audio este suficient de bună, iar modul hands-free rezolvă şi problema preluării apelurilor în momentele când ne aflăm la volan.

Ca soluţie low-cost pentru înlocuirea căştilor cu fir, Tronsmart Onyx Ace sunt o alegere interesantă, mai ales pentru cei care doresc o potrivire confortabilă în urechi. Blocarea zgomotelor ambiante nu este ideală, dar asta poate fi și un avantaj pentru cei care folosesc căștile în timp ce se află la volan, sau traversează zone aglomerate unde este nevoie să auzi foarte bine ce se întâmplă în jurul tău.

Tronsmart Onyx Ace – preţ şi disponibilitate

Elegante şi practice, căştile Tronsmart Onyx Ace pot fi achiziţionate la preţul 179 Lei, direct din oferta magazinelor online din România.

Părţi pozitive

Design foarte atrăgător și practic
Sistem de microfoane cu tehnologie noise-canceling
Volum puternic și audiție cu pretenții Hi-Fi
Autonomie bună a bateriei și indicator LED pe carcasa pentru transport
Controale touch pe fiecare cască

Părţi negative

Slaba izolare a zgomotelor ambiante
Bass nu chiar atât de pătrunzător ca la alte modele de căști