La drum te ghidezi şi te distrezi cu Nokia 500

27.08.2007
La drum te ghidezi şi te distrezi cu Nokia 500

Nokia a prezentat 500, ultima născocire a finlandezilor în materie de sisteme de navigaţie GPS şi distracţie la drum. La bază, echipamentul este un sistem de navigaţie, cel de-al doilea din portofoliul companiei. Alături de aceste funcţii mai ascunde şi capacităţi multimedia: afişarea pozelor, rularea filmelor şi a fişierelor audio, totul pe un ecran de 4.3”.

500 foloseşte aplicaţia proprietară companiei, Nokia MAPS, aceasta fiind dotată cu hărţile corespunzătoare regiunii unde este comercializat. În unele regiuni aplicaţia oferă informaţii suplimentare, cum ar fi: locaţiile hotelurilor, a staţiilor de benzină sau a zonelor de interes turistic. Prin intermediul funcţiei Traffic Message Channel Service, echipamentul primeşte informaţii despre blocajele din trafic şi îndrumă şoferul către rute libere, facilitate prezentă doar în zonele care au aderat la acest sistem.

Interesantă la Nokia 500 este facilitatea Handsfree care se conectează la telefonul mobil prin bluetooth şi preia funcţiile acestuia: poţi suna, primi apeluri sau căuta contacte în agenda. La capacităţile multimedia se adaugă şi cea de transmitere a melodiilor pe unde radio FM, utilă celor care nu dispun de un MP3 player pe maşină.

Nokia 500 este aşteptat în Europa în ultimele luni ale anului la un preţ atractiv pentru ceea ce oferă, 300 €.

Nokia 500

Nokia 500