Mark Zuckerberg declară că Meta Quest 3 este mult mai bun și mai ieftin decât Apple Vision Pro

14.02.2024
Mark Zuckerberg declară că Meta Quest 3 este mult mai bun și mai ieftin decât Apple Vision Pro

Mark Zuckerberg a comparat recent Meta Quest 3 cu Vision Pro de la Apple și a declarat că Quest 3 este superior în ambele aspecte, atât în performanță, cât și în preț. Acesta a afirmat că Quest 3 are performanțe mai bune, este mai ușor și mult mai accesibil decât dispozitivul de realitate virtuală al celor de la Apple, scrie The Verge.

Zuckerberg a postat videoclipul pe Instagram, unde compară Apple Vision Pro și Meta Quest 3. După câteva minute de testare în videoclip, acesta declară că Quest 3 nu este doar mai ieftin, ci și superior în fiecare aspect față de competitorul său. „Pe lângă faptul că are un preț mai bun, cred că este produsul superior, punct”, a citat.

El susține că, în comparație cu Vision Pro, Quest 3 are un design mai ușor, mai multă flexibilitate și un câmp vizual mai larg. De asemenea, subliniază chiar și faptul că Quest 3 cântărește cu 120 de grame mai puțin, făcându-l mai confortabil pentru utilizare pe termen lung. În plus, Zuckerberg laudă și performanța mai bună a mișcării Quest 3.

Quest 3 de la Meta, de șapte ori mai ieftin decât Vision Pro

În cele din urmă, Zuckerberg evidențiază diferența de preț între Quest 3 și Vision Pro, spunând că Quest 3 este „aproximativ de șapte ori mai ieftin”.

Nu este neobișnuit să vedem CEO-ii principalelor companii de tehnologie testând dispozitivele concurenților lor. De exemplu, Sundar Pichai a recunoscut că folosește dispozitive Samsung pe lângă telefonul său Pixel principal pentru a compara și a ține pasul cu actualizările competitorilor.

Totuși după cum se poate observa și în video, Mark Zuckerberg minimalizează caracteristicile de top ale căștilor Vision Pro pentru a face Quest 3 să pară mai bun. De exemplu, utilizatorii Vision Pro nu au nevoie de un control bazat pe mână, în timp ce Meta Quest 3 necesită un joystick sau un tracker. Într-un final, Zuckerberg a recunoscut că Vision Pro este mai bun pentru divertisment, dar totuși a lăudat Quest 3 pentru conținutul său pentru experiențe imersive.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Vlad Ionescu
Vlad Ionescu
Pasionat de tehnologie, gaming și muzică, Vlad și-a urmat pasiunea și a devenit redactor de știri și analist Esports. A scris pentru publicații precum ProSport, Revpanda și Superpont, iar în prezent este redactor Go4IT. citește mai mult